x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turiști din Mamaia, cu vărsături și diaree, la spital! Alimente nesigure, mizerie, etichetare înșelătoare, spații de joacă nesigure pe litoral

Turiști din Mamaia, cu vărsături și diaree, la spital! Alimente nesigure, mizerie, etichetare înșelătoare, spații de joacă nesigure pe litoral

de Redacția Jurnalul    |    01 Aug 2024   •   11:37
Turiști din Mamaia, cu vărsături și diaree, la spital! Alimente nesigure, mizerie, etichetare înșelătoare, spații de joacă nesigure pe litoral

Mai mulți turiști din stațiunea Mamaia au prezentat vărsături și diaree, iar cinci dintre ei au fost transportați la spital. Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descoperit o serie de nereguli grave în urma controalelor făcute pe litoralul Mării Negre în luna iulie, printre care alimente nesigure, mizerie, etichetare înșelătoare sau spații de joacă nesigure pe litoral.

Potrivit ISU Constanța, intervenția a avut loc miercuri. Prin apel la 112 s-a solicitat ajutor în Mamaia pentru o familie formată din trei persoane, doi adulți și un minor de 4 ani, toți cu vărsături şi diaree.

Ulterior, s-a solicitat, tot prin apel la 112, la aceeași adresă, asistenţă medicală de urgenţă pentru încă 5 persoane cu aceeași simptomatologie.

„La locul solicitării au fost găsiți 7 adulți şi un minor cu vărsături și scaune diareice cu debut în urmă cu 3-4 ore”, arată ISU Constanța.

De asemenea, pe durata triajului și evaluării realizate de medicul TIM au mai fost identificați și alți pacienți cu aceeași simptomatologie.

ISU Constanța anunță că, în total, 15 persoane au prezentat simptomatologie acută, dintre care 5 au fost transportaţi la SCJU Constanţa (3 adulţi și 2 minori) și 10 au fost asistaţi la fața locului (9 adulţi și 1 minor).

Un litoral periculos!

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descoperit o serie de nereguli grave în urma controalelor făcute pe litoralul Mării Negre în luna iulie, printre care alimente nesigure, mizerie, etichetare înșelătoare sau spații de joacă nesigure pe litoral.

În iulie, comisarii ANPC au făcut 888 de controale, în toate stațiunile, iar pentru neregulile constatate, au dat 477 avertismente (majoritatea acestora fiind primite de operatorii economici în perioada de consiliere) și amenzi contravenţionale în valoare de peste 4,7 milioane lei.

Au oprit definitiv de la vânzare produse neconforme în valoare de circa 430.000 lei, au oprit temporar de la comercializare produse cu deficiențe de etichetare sau informare, în valoare de circa 800.000 lei. Tot temporar, au oprit prestarea de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 58 de operatori economici, și au propus încetarea practicilor comerciale incorecte pentru opt operatori economici.

Principalele abateri constatate sunt:

- comercializarea sau folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită

- condiții igienico-sanitare precare la prestarea serviciilor de alimentație publică

- folosirea unor echipamente frigorifice sau de gătire neigienizate sau deteriorate

- utilizarea unor produse și proceduri nesigure, în cadrul activității de prestare servicii de alimentație publică

- nerespectarea condițiilor prescrise și declarate de depozitare a materiilor prime, a preparatelor culinare sau a băuturilor răcoritoare și apă minerală conform indicațiilor producătorului

- nerespectarea regimului temperaturilor de depozitare pentru produsele alimentare

- nerespectarea vecinătăților produselor în spațiile frigorifice din unele blocuri alimentare

- neafișarea ingredientelor cu potențial alergen utilizate pentru realizarea preparatelor

- neafișarea mențiunilor specifice pe etichetele preparatelor obţinute din produse alimentare congelate

- lipsa informațiilor referitoare la cantitățile de ingrediente, declarția nutrițională și prezența aditivilor în produsele finite/mâncărurile furnizate de unitățile de restaurație colective

- utilizarea unor ustensile neprofesionale de bucătărie

- lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare

- utilizarea unor practici comerciale incorecte, înșelătoare

- comercializarea unor jucării cu deficiențe: fără traducere în limba română a elementelor de identificare și caracterizare, pe etichete (mențiunile referitoare la denumirea și adresa importatorului, nemenționarea avertismentelor si recomandărilor speciale destinate vârstei copiilor etc.), jucării notificate prin sistemul de alertă european pentru produse nealimentare RAPEX, ca fiind periculoase, jucării purtând mărci înregistrate fără a avea licență pentru a putea fi comercializate sau marcajul CE neconform

- deficiențe privind etichetarea produselor textile:

- lipsa mențiunilor referitoare la compozitia textilelor

- lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare și identificare a produselor de import

- deficiențe privind indicarea prețurilor pe toate produsele expuse la comercializare și menționarea prețurilor per unitatea de măsură

- folosirea unor spații de joacă neigienizate, cu deficiențe de informare referitoare la avertismente și modalități de utilizare a echipamentelor, cu componente deteriorate, care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viața copiilor

- nerespectarea măsurilor dispuse.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: litoral periculos diaree