x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turişti români în Italia. "Am fost trataţi ca nişte imigranţi"

Turişti români în Italia. "Am fost trataţi ca nişte imigranţi"

19 Iul 2009   •   00:00

160 de români care şi-au petrecut concediul la Rimini, în Italia, au rămas la întoarcere fără avion. Compania care trebuia să le asigure călătoria a anulat zborul în ultima clipă. Mulţi au încercat să ajungă în România cu alte mijloace de transport, însă doar zece dintre ei au fost mai norocoşi şi au ajuns într-un final acasă.



Avionul trebuia sa plece din Rimini vineri la ora 17:00. Iniţial, reprezentanţii aeroportului i-au anunţat că acesta va avea întârziere, însă compania aeriană nu a dat alte detalii până în jurul orei 22.00, când a anunţat anularea zborului. Turiştii au rămas pe aeroport fără să mai primească nici o altă informaţie. Mai mult, pe aeroport oamenii au rămas fără mancare şi apă. Barul de pe aeroport s-a închis, aerul condiţionat şi apa de la toalete au fost oprite. "Am fost trataţi ca nişte imigranţi, deşi suntem turişti", povesteşte una dintre pasagere.

Singurul contact al turiştilor cu reprezentanţii companiei aeriene era un număr de telefon, cu tarif de 1,5 euro pe minut, la care răspundea un robot.

Autorităţile italiene au luat măsuri, abia în momentul în care presa locală a aflat despre incident. Atunci a fost trimis un microbuz, iar turiştii au fost transportaţi la un hotel de patru stele.

A doua zi pasagerii au fost transportaţi la aeroportul din Bologna şi au plecat spre România cu avionul unei alte companii aeriene. Autorităţile italiene au plătit biletele, însă nu au acoperit şi taxele de aeroport spre indignarea turiştilor români.
antena 3.ro

×
Subiecte în articol: observator