x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Uber: Modificarea legii taximetriei nu ne afectează

Uber: Modificarea legii taximetriei nu ne afectează

29 Mar 2019   •   15:33
Uber: Modificarea legii taximetriei nu ne afectează

Ordonanţa de urgenţă adoptată vineri de Guvern privind modificarea legii taximetriei nu are niciun efect pentru activitatea Uber România, care va continua să funcţioneze ca până acum, în aşteptarea unui act normativ care va reglementa sectorul de ridesharing, se arată într-un comunicat al companiei.

"Ordonanţa de azi nu schimbă cu nimic lucrurile pentru Uber în România - vom continua să operăm ca până acum", au subliniat reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, Guvernul şi-a exprimat clar intenţia de a reglementa sectorul de ridesharing printr-o ordonanţă separată, în săptămânile următoare.

"Apreciem angajamentul Guvernului de a grăbi adoptarea unei legislaţii moderne pentru a răspunde nevoilor pasagerilor şi şoferilor din România. Ordonanţa de urgenţă care ar putea afecta serviciile de ridesharing intră în vigoare după 60 de zile de la adoptarea sa, timp în care Guvernul a spus că intenţionează să treacă un alt OUG pentru a reglementa sectorul de ridesharing.
Ordonanţa de azi nu produce efecte şi nu schimbă nimic pentru Uber sau pentru şoferii parteneri - serviciul continuă să funcţioneze ca până acum", se mai arată în comunicatul Uber.

Guvernul a eliminat sintagma "în mod repetat" din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, astfel încât "sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal", a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Suciu.

Totodată, Executivul va reglementa şi activitatea de ridesharing printr-un act normativ care va fi adoptat în maxim două - trei săptămâni.

"Astăzi, în şedinţa de Guvern, am adoptat o ordonanţă de urgenţă îndelung dezbătută în spaţiul public şi anume OUG de modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Am operat două modificări - şi anume am transferat atribuţiile privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închiriere de la autorităţile administraţiei publice locale la Autoritatea Rutieră Română. Această modificare a stat în transparenţă decizională timp de 10 zile, inclusiv autorităţile locale au fost de acord şi nu au ridicat observaţii vizavi de acest punct", a precizat vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la Palatul Victoria.

El a susţinut că acest act normativ nu este îndreptat împotriva niciunei activităţi economice.

"Din contră, ne dorim să reglementăm şi punem stop şi capăt pirateriei din domeniul transporturilor, ceea ce patronatul din transporturi ne-a solicitat de foarte mult timp. În ultimele zile, am avut discuţii şi nu puţine cu reprezentanţii platformelor de ridesharing şi, de asemenea, până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, vom emite un alt act normativ astfel încât şi activitatea de ridesharing să fie reglementată. Ultima discuţie pe care am avut-o a fost alaltăieri, s-a constituit un grup de lucru alături de colegii noştri de la Ministerul Transporturilor şi vă confirm că în maxim două - trei săptămâni, aşa cum evaluăm, vom avea şi un act normativ care să reglementeze activitatea de ridesharing", a mai spus Suciu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: uber