Salvamontiștii din Maramureș au căutat, în Munții Maramureșului, trei ucrainieni de 25, 31 și 34 ani.
STS Maramureș a reușit localizarea lor.
Cei trei sunt de 10 zile pe drum, iar de 9 zile dorm în munți și nu mai au hrană, apă, sunt uzi și hipotermici, el spunându-le salvatorilor că le e frig.
Ucrainenii sunt speriați și au solicitat ajutor de urgență, implorând să nu fie lăsați să moară pe munte.
„Salvatorii montani împreună cu echipa Poliției de Frontieră i-au găsit pe cei 3 ucrainieni. Doi dintre ei sunt relativ bine dar unul este în hipotermie, epuizat fizic și nu e într-o stare generală prea bună, având nevoie de ajutor medical. Salvatorii le-au dat ceai cald, hrană și batoane proteice și vor porni spre baza muntelui. Vor fi coborâți de pe munte iar in sprijinul echipelor de căutare-salvare va fi trimis în sprijin un echipaj SMURD”, transmit salvamontiștii maramureșeni.
Cei trei cetățeni ucrainieni au fost recuperați și coborati de pe munte. Unul din ei a fost preluat de echipajul medical venit în sprijin și transportat la spital pentru investigații și tratament, iar ceilalți doi, după ce li s-au făcut verificări privitoare la starea de sănătate, au fost preluați de autoritățile competente pentru efectuarea procedurilor care se impun în astfel de cazuri.
Deoarece a intrat un nou apel de urgență cu un alt cetățean ucrainean care s-ar afla pe munte și care solicită ajutorul salvatorilor, aceștia vor porni și în căutarea acestuia.
(sursa: Mediafax)