Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, a cerut Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) sa opreasca lucrarile de constructie a tronsonului rutier Buzesti-Berzei, cunoscut ca 'diametrala nord-sud', dupa discutii cu reprezentantii unor ONG, care au protestat ieri la sediul MDRT. Udrea a luat aceasta decizie in urma anularii in instanta a planului urbanistic zonal care sta la baza lucrarilor de interventie incepute de Primaria Bucuresti in zona, precum si anularea autorizatiei de constructie. 'Am convenit ca vom decide intreruperea lucrarilor incepand de astazi (joi, n.r.), pentru ca PUZ-ul nu indeplineste toate conditiile', a spus Udrea.
Ea a adaugat ca in jurul datei de 20 iunie, MDRT va organiza o dezbatere publica pentru a putea gasi o solutie urbanistica pentru acea zona. Proiectul diametralei Buzesti-Berzei-Uranus a fost contestat, de la inceputul investitiei, de mai multe ONG-uri, care au criticat felul in care au fost facute exproprierile si au fost date autorizatii de demolare pentru imobile cu statut de monument istoric. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anuntat in noiembrie 2010 ca Bucurestiul va putea fi traversat de la nord la sud in 20 de minute, pe traseul Piata Victoriei - Piata Cosbuc, in urma lucrarilor la diametrala Buzesti-Berzei-Uranus, pe care o califica drept 'cea mai mare operatiune urbana din ultimii 20 de ani'. Municipalitatea preciza atunci ca valoarea estimata a investitiei este de circa 330 de milioane de euro.