x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UE: Acord pentru introducerea de puncte de încărcare electrică şi pe bază de hidrogen

UE: Acord pentru introducerea de puncte de încărcare electrică şi pe bază de hidrogen

de Redacția Jurnalul    |    28 Mar 2023   •   19:00
UE: Acord pentru introducerea de puncte de încărcare electrică şi pe bază de hidrogen

Autorităţile Uniunii Europene au convenit să instaleze puncte de încărcare electrică şi pe bază de hidrogen în întreaga regiune în următorii câţiva ani, în încercarea de a stimula tranziţia către energia verde, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Parlamentul European şi statele membre au ajuns la un acord privind instalarea de staţii de încărcare electrică pentru autoturisme cel puţin la fiecare 60 de kilometri (37 de mile) pe drumurile cheie până în 2026, iar pentru camioane la intervale de 120 km - jumătate dintre acestea ar trebui să fie instalate până în 2028. Până în 2031, staţiile de realimentare cu hidrogen ar trebui să fie implementate cel puţin la fiecare 200 km.

În aceeaşi săptămână, autorităţile europene au ajuns la un acord istoric pentru a se asigura că toate maşinile noi vândute în UE vor fi lipsite de emisii până în 2035. Lipsa infrastructurii de încărcare este considerată unul dintre principalii factori care împiedică această tranziţie, şoferii invocând lipsa de autonomie.

Noile norme „vor garanta că şofatul şi încărcarea unei maşini de nouă generaţie sunt la fel de simple şi convenabile ca şi în cazul unei maşini pe benzină", a declarat Ismail Ertug, deputatul responsabil cu negocierile. „Trebuie să decarbonizăm sectorul transporturilor, care este încă principala cauză a cantităţilor mari de emisii de carbon”.

De asemenea, UE vrea să se asigure că 90% dintre vehiculele grele au emisii zero până în 2040.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ue acord incarcare electrica