x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ultimul drum - Mociornita, sfarsitul "exilului"

Ultimul drum - Mociornita, sfarsitul "exilului"

de Laura Toma    |    31 Oct 2005   •   00:00
Ultimul drum - Mociornita, sfarsitul "exilului"

Sambata, la Biserica Boteanu, o mana de oameni a participat la slujba de inmormantare a celui care "s-a stins incarcat de tristete". Colegi de generatie si prieteni au aprins o lumanare la capataiul lui Ion Mociornita, descendentul celebrilor proprietari de fabrici in industria de piele si incaltaminte din perioada interbelica. Ion Mociornita (88 de ani) a fost detinut politic. Cand a iesit din inchisoare, dupa sapte ani, si-a reinceput viata ca muncitor intr-o fabrica.

LACRIMI. Marie-Rose, care a suferit din plin persecutia politica si exilul, l-a vegheat, murmurandu-i cu seninatate tatalui sau ultimele cuvinte. Rosseta, sotia lui, a asistat la slujba cu mainile impreunate ca pentru ruga.

Prietenii, mai toti octogenari, au insailat la iesirea din biserica amintiri despre Ionel, cum ii spuneau ei. "Ionel avea si foarte mult haz, ne cunosteam de 60 de ani. Era un bun camarad si avea strasnica inteligenta manageriala", adauga un apropiat, Dan Voinici, privind dupa masina care porneste spre Cimitirul Bellu.

Drumul exilului familiei Mociornita a inceput cu prilejul unei expozitii de icoane lucrate de doamna Mociorni- ta organizata la Frankfurt.

Atunci, Marie-Rose si mama sa au reusit sa fuga din tara. De la Frankfurt au ajuns la Montreal, unde l-au adus si pe Ion Mociornita.

×
Subiecte în articol: observator