Un avion de pasageri al companiei Blue Air care zbura pe ruta Liverpool - Bucureşti a aterizat de urgenţă după ce a lovit o pasăre, informează site-ul postului Sky News
Avionul, de tip Boeing 737, decolase de pe aeroportul John Lennon din Liverpool în cursul dimineţii. La câteva minute după decolare, piloţii avionului Blue Air au semnalat că aeronava a lovit o pasăre.
Comandantul a decis efectuarea unui zbor circular de două ore pentru consumarea combustibilului, înainte de aterizarea de urgenţă.
Avionul a fost fotografiat de la sol în zona Deeside, iar martorii au declarat că motoarele se auzeau mai tare decât normal.
"Zborul OB134 a semnalat lovirea unei păsări, a consumat combustibilul pentru a ateriza în siguranţă; pasagerii şi echipajul sunt în siguranţă", a comunicat Aeroportul din Liverpool.
După verificări, se va stabili dacă avionul poate redecola spre Bucureşti.