Un cutremur major ar avea efecte devastatoare mai ales asupra Moldovei si Bucurestiului. Asta reiese dintr-o harta realizata de seismologul Gheorghe Marmureanu. Potrivit acestuia, cele mai expuse zone din Capitala sunt cartierele Pantelimon si Colentina dar si centrul Bucurestiului.
Pe harta, cu rosu si albastru sunt marcate zonele cele mai expuse. Rosu pentru cutremure de adancime si albastru, pentru cele de suprafata.
Astfel, cele mai afectate zone din punct de vedere seismic sunt Moldova, in special partea de sud, dar si Capitala. Urmeaza apoi zona marcata cu portocaliu, adica judetele Giurgiu, Teleorman, Dambovita, Brasov sau Covasna.
In ceea ce priveste Capitala, cele mai expuse zone sunt centrul orasului, cartierul Pantelimon, Baneasa si Otopeni. La polul opus regasim Balta Alba, acolo unde cutremurul din 1977 a fost resimtit la o intensitate de doua ori mai mica decat in restul Capitalei.