x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un nou compartiment de recuperare respiratorie la Institutul Marius Nasta din București

Un nou compartiment de recuperare respiratorie la Institutul Marius Nasta din București

17 Mai 2021   •   10:30
Un nou compartiment de recuperare respiratorie la Institutul Marius Nasta din București

Conducerea Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta a decis să reorganizeze pavilionul COVID. Deoarece numărul pacienților este în scădere, reprezentanții unității medicale au decis să aloce 13 paturi pentru recuperarea respiratorie post COVID.

Reorganizarea secției COVID s-a produs luni. 13 paturi au fost alocate pacienților care au nevoie de recuperare respiratorie post COVID.

„Pacienții cu forme severe sau critice au nevoie după perioada acută de boală de suport medical care constă în medicație specifică, oxigenoterapie, exerciții fizice, educație și consiliere psihologică, toate având scopul de a restabili starea fizică și psihică a pacienților afectați respirator de trecerea prin COVID. Includerea în programele de reabilitare crește calitatea vieții pacienților, ameliorează oboseala cronică specifică dar și recuperarea funcțională a musculaturii respiratorii intens epuizată ca urmare a insuficienței respiratorii prezente în formele severe și critice de boală”, au anunțat reprezentanții Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Începând de luni redevin funcționale și compartimentele de oncologie și paleație ale spitalului bucureștean.

Practic, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta are acum 50 paturi COVID, 8 paturi suspecți COVID, 15 paturi ATI COVID, cu circuite separate pentru fiecare tip de patologie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: institutul Marius Nasta