x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un post cu dedicaţie, de la PDL, pentru candidatul de astăzi la parlamentare

Un post cu dedicaţie, de la PDL, pentru candidatul de astăzi la parlamentare

de Cristinel C. Popa    |    06 Dec 2012   •   11:32
Un post cu dedicaţie, de la PDL, pentru candidatul de astăzi la parlamentare
A fost subprefectul şcolit de urgenţă pentru a-şi ocupa fotoliul

Din ciclul candidatul nostru e mai breaz decât al altora vă prezentăm un inginer de 49 de ani ce şi-a lăsat deja amprentele la trei partide. Acum candidează pentru deputăţie din partea PP-DD Iaşi. A fost la PNL din 1990 până în 2002. Vreme de şase ani a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al partidului, funcţie pe care a căpătat-o când a sărit în barca PDL. Între 2004 şi 2008, portocaliii l-au trimis în Consiliul Local urmând ca acelaşi post să-l preia şi în Consiliul Judeţean. Preţuit de şefi, va căpăta funcţia de subprefect. Numai că acest lucru a fost făcut comiţându-se o iligalitate. Nu putea ocupa acest post fără să fi fost funcţionar public. Aşa că a fost făcut funcţionar public la foc automat. În februarie 2009 a fost angajat la departamentul de urbanism al unei primării locale, conduse tot de un pedelist - în comuna ieşeană Miroslava. Ca să ajungă acolo s-a organizat şi un concurs pe vremea când Guvernul Boc tocmai blocase posturile bugetare. După câteva săptămâni de practică la Primărie, Angheluţă a sosit pe cai mari în Prefectură, însă în vara 2010, postul său a fost restructurat.

Pasionat de motoare (şi în timpul liber), s-a reîntors pe scaunul lăsat liber, rezervat de “clanul” său, acela de director regional la Registrul Auto Român. Angheluţă se poate lăuda cu două terenuri în Iaşi, un apartament, o casă şi un spaţiu comercial. Şi asta deşi potrivit declaraţiei de avere nu are nici o firmă. “Mă implic pentru că trebuie schimbat ceva în concepţia unui parlamentar. După ce am văzut ce se întâmplă în Parlament nu mai doresc să văd aşa ceva în continuare”, strigă Angheluţă cât să-l audă prostimea. 

×
Subiecte în articol: alegeri candidat parlament