x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un român a stabilit un nou record la strâns sparanghel: 900 de kg într-o singură zi!

Un român a stabilit un nou record la strâns sparanghel: 900 de kg într-o singură zi!

de Istvan Deak    |    01 Iun 2013   •   09:53
Un român a stabilit un nou record la strâns sparanghel: 900 de kg într-o singură zi!

Chiar dacă restricţiile pe piaţa muncii rămân valabile până la 1 ianuarie 2014, Germania alocă an de an zeci de mii de posturi pentru lucrătorii sezonieri din România. În 2011 a fost vorba despre un contingent de 150.000 de posturi. Anul acesta un lucrător sezonier român a uimit Germania cu rapiditatea cu care poate strânge sparanghel. Povestea performanţei sale a ajuns în Thuringer Allgemeine Zeitung. Isprava a avut loc pe un câmp de lângă Kutzleben (în apropriere de Erfurt).

Odată cu primavara, a venit şi dorul de ducă. Românii au început căpşuniada, sparangheliada şi alte epopei agricole în spaţiul unit european. Internetul abundă de oferte de muncă sezonieră în străinătate: unele serioase, altele dubioase.
“Grupuri de muncitori sunt răspândite pe câmpul ce pare o mare neagră. Departe de ei, dincolo de foliile protectoare, la orizont se zăreşte un punct. Ioan Grigore Oprea lucrează singur. Chiar şi astăzi este lider detaşat printre muncitori. În vârstă de 26 de ani, Oprea, fost cioban din Suceava, nord-estul României, a stabilit un nou record la strâns sparanghel”, descrie sursa citată întâlnirea cu recordmenul român.

25 de bucăţi pe minut

În data de 18 mai, Oprea a reuşit să adune 900 de kilograme de sparanghel şi a detronat fostul record de 640 de kilograme cu aproape 50%. Tânărul român a fost felicitat de o delegaţie a localităţii Kutzleben. Întrerupt de la activitatea sa de conducătorul grupului şi traducătorul său, Anton Echert, Oprea pare vizibil jenat de deranj. Nu prea înţelege rostul agitaţiei din jurul său. În timp ce se şterge de transpiraţie, încep să curgă cuvintele de laudă la adresa sa:”900 de kilograme este o performanţă deosebită”. Oficialii încep să facă calculele. Un sparanghel are o greutate de 40-50 de grame. La 18 mai, Oprea a strâns aproape 18.000 de bucăţi din “leguma nobilă”. Având în vedere că a lucrat de la 7 dimineaţa până seara la 20, incluzând şi ora de pauză, sunt 1.500 de bucăţi pe oră şi 25 pe minut, deci între fiecare sparanghel a avut o pauză de 2 secunde, “aproape inuman”.
Nemţii numesc sparanghelul “leguma regească”, au un adevărat cult pentru tulpinile gustoase, fierte 20 de minute în apă cu sare, unt, puţin zahăr şi lămâie, iar apoi servite cu şuncă prăjită sau piept de pui, cartofi fierţi şi sos olandez. Timp de două luni, în mai şi iunie, sparanghelul domină piaţa de legume în Germania.

Se vinde între 4-7 euro kilogramul, în funcţie de calitate. Iar calitatea e determinată de mărimea, forma şi frăgezimea legumei.Vârful e preferabil să fie de culoare roz, nu violaceu, iar tulpina cât mai dreaptă şi fără găuri. Atât la plantat, cât ţi la scosul din pământ sau sortat, e nevoie de pricepere, rapiditate, concentrare şi condiţie fizică.

Sezon întârziat, recoltă modestă
Oprea este la al şaptelea sezon consecutiv de strâns sparanghel în Kutzleben. “Oprea este marele perdant al sezonului”, a comentat preşedintele comunităţii agrare Herbsleben, Karl-Walter Hecht. Motivul îl reprezintă întârzierea sezonului de sparanghel cu 2 săptămâni şi pauzele provocate de ploi. “Aproape două săptămâni au stat cu bagajele făcute cei 250 de muncitori în România şi Polonia, în speranţa că vremea se va ameliora şi vor avea ce lucra”, povesteşte una dintre proprietarele culturii de sparanghel, Irene Keil. “De unde vin ei, abia există ceva de lucru, abia mai sunt bani. I-am vizitat personal pe muncitorii mei. Costurile de întreţinere în ţările lor sunt la fel de mari ca şi în Germania. Bărbaţii, de multe ori cu întreaga familie, traversează Europa în timpul sezoanelor de recoltare, în speranţa că vor face rost de bani. La noi activitatea a fost puţin reorganizată. Bărbaţii se ocupă exclusiv cu adunatul sparanghelului, iar femeile sortează, spală şi împachetează. Fără ajutoarele noastre din România şi Polonia nu am avea nici o şansă”.

Solul a favorizat recordul
La începutul lunii mai, Ioan Grigore Oprea şi echipa din care face parte au venit cu trenul în Thuringen. 28 de ore a durat drumul. Vremea capricioasă a afectat nu doar activitatea lor, dar şi cultura. “N-a fost un an normal. Altădată strângeam chiar şi 40 de tone într-o singură zi. Au fost zile întregi în care nu am ieşit pe câmp. Aşa a fost ziua de 17 mai. O zi mai târziu din mocirlă a venit recordul. Mocirla a favorizat performanţa şi viteza lui Oprea”, spune unul dintre responsabilii grupului.

După o zi de stat degeaba, Oprea, născut în ajunul Crăciunului anului 1986, a decis că renunţă inclusiv la ora de pauză, doar ca echipa să progreseze pe câmp. “Nu am văzut, nu am auzit şi nu m-am gândit la nimic. Toată ziua am stat aplecat şi m-am concentrat pe sparanghel”, a mărturisit Oprea. Un moment de neatenţie al jurnaliştilor l-a făcut să îşi reia în grabă activitatea. “După doar câteva minute este la capăt de tarla. Nici astăzi nu şi-a folosit ora de pauză”, comentează, uimiţi, jurnaliştii germani.

Culesul sparanghelului a fost, ani buni, prilej de dispută politică şi socială, în Germania, comentează jurnalista Dani Rockhoff din Germania. In mod repetat, şomerii “de cursa lungă” au fost trimişi la “reintegrare profesională” pe plantaţii. Sparanghel, căpşuni, roşii, castraveţi, cartofi, sfeclă, gulii şi ce s-o mai ivi. Intre 3,71 şi 4 euro se plăteşte tarifar, pe ora de lucru, la sparanghel. Nu e mult, e şi munca grea. Un beneficiar de ajutor social (Hartz IV) primeşte cam tot atât de la stat, dacă taie frunze la câini acasă. De aceea nici nu se înghesuie mulţi autohtoni, cu riscul să apară în popularul cotidian Bild, ca exemplu de leneşi, explică aceasta.

Sunt şi nemţi la cules, însă nici pe departe destui, iar plantaţiile trebuie culese la timp. Prin urmare, legislaţia muncii pentru sezonieri în Germania a devenit mai permisivă. Din 2009, a crescut şi intervalul în care poţi lucra ca sezonier, de la 4 la 6 luni. De aceea, fix la începutul sezonului, fermele agricole serioase şi-au asigurat necesarul de forţă de muncă suplimentară, cu precădere din Polonia şi România. S-a luat legătura cu oamenii, în decembrie, s-au facut şi semnat contractele.

×