Parlamentului Ungariei a solicitat autoritatilor romane sa isi clarifice pozitia in legatura cu planurile de reinhumare a osemintelor scriitorului maghiar Nyíro József la Odorheiu Secuiesc, conform MTI.
"Ungaria doreste sa stie daca pozitia Romaniei sugereaza ca va tolera evenimentul sau va interzice reinhumarea lui Nyíro in Odorheiu Secuiesc", declara Laszlo Veress, seful de cabinet al presedintelui Parlamentului de la Budapesta, precizand ca raspunsul Bucurestiului este asteptat pana luni.
Veress a precizat ca, daca Romania va interzice reinhumarea, Ungaria va gasi o solutie conforma cu legislatia romaneasca si cu "asteptarile spirituale" ale simpatizantilor scriitorului.
In cadrul unor discutii la Ministerul roman al Afacerilor Externe, la care a participat Adam Balasz, prim-colaborator al Ambasadei Ungariei la Bucuresti, oficialii romani au criticat eforturile ungare de a organiza reinhumarea poetului maghiar in Odorheiu Secuiesc. Balazs a transmis partii romane ca Guvernul ungar considera reinhumarea o problema de respect pentru poet, precum si un eveniment cultural. El a adaugat ca Guvernul ungar este deschis cooperarii cu noul Executiv roman.
Intr-un articol postat fara semnatar, din editia online a cotidianului ungar Nepszava, se noteaza ca Ministerul roman al Afacerilor Externe a avertizat reprezentatul Ungariei ca reinhumarea vine "intr-un moment nepotrivit pentru situatia politica interna a Romaniei'. "Partea romana nu a specificat daca se refera strict la alegerile locale programate la data de 10 iunie, sau si la cele parlamentare din noiembrie. In conditiile in care evenimentul tine de autoritatile locale, statul roman nu are unealta legala sa stopeze desfasurarea acestui eveniment, insa, dupa aceasta atentionare, ar fi un gest extrem de neprietenos din partea Parlamentului ungar sa continue actiunea dupa scenariul initial, deoarece statul ungar se ocupa de exhumarea si repatrierea osemintelor scriitorului din Spania in Romania. Nu foarte multi sunt de acord cu acest demers. Se stie ca presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, ca reprezentant al premierului Orban Vikor, este bun prieten cu Szasz Jeno, contracandidatul primarului UDMR din Odorheiu-Secuiesc si presedintele Partidului Civic Maghiar si al Fundatiei Pro-Odorhei'.
'Toata aceasta tevatura nu este altceva decat campanie electorala. Urmasii lui Nyíro József nu si-au dat acordul pentru acest eveniment. Ei au solicitat ca acest eveniment sa nu aiba loc din bani publici. Mi-e greu sa cred ca toata actiunea nu este finantata din bani publici de Parlamentul ungar. Se lucreaza intr-o graba atat de mare incat e clar ca totul are scop electoral. Biserica Reformata si Arhiepiscopul reformat au aflat din presa de eveniment. Din patru in patru ani, cand Szasz e implicat in campania electorala, apar si Kover, Orban si ajutorul Fidesz. Din patru in patru ani, vin cu cate o statuie second-hand si o dezvelesc la Odorhei. Parlamentul ungar nu ar trebui sa se implice in nici un fel in campania electorala din Romania. Am solicitat un raspuns in scris de la Parlamentul ungar privind suspiciunile ca Nyíro a fost membru al Partidului Crucile cu Sageti. Ni s-a raspuns verbal ca nu a fost, insa a fost prieten al germanilor. Daca in acele vremuri erai prieten al germanilor, noi obisnuim sa numim acele persoane altfel', a declarat primarul orasului Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, pentru Nepszava.
Istoricul literar Pomogats Bela sustine ca scriitorul Nyíro József a fost mai degraba democrat decat acuzatiile care i se aduc. "Este eronata acea imagine pe care incercam sa o prezentam in jurul scriitorului, cum ca ar fi fost de extrema dreapta, - cum era Wass Albert- cand de fapt el era mai degraba democrat. Este evident ca avea o gandire de dreapta, insa in nici un caz nu reprezenta ideologia Partidului Crucilor cu Sageti. El a fost in Parlamentul din 1941 si in Parlamentul din 1944, fiindca a dorit sa reprezinte interesele maghiarilor din Ardeal. El s-a temut permanent ca Ardealul si Tinutul Secuiesc vor reveni Romaniei la finalul Razboiului, iar secuii isi vor pierde identitatea de-a lungul timpului. Temerile sale reies din romanul 'Zbatere in tacere', aparut in 1944, in care el descrie pierderea identitatii maghiarilor din Ardeal si romanizarea lor', a declarat Pomogats Bela.
Parerea istoricului este sustinuta si de declaratiile secretarului de stat din Ministerul Culturii din Ungaria, Szocs Geza. "Cariera politica a lui Nyíro nu a fost simpatica, insa cu siguranta nu a militat impotriva romanilor si nu a fost antisemit. El nu a reprezentat niciodata imaginea unui nazist al anilor 40. In operele sale nu apar ideologii sau convingeri politice care sa il compromita. Nyíro József nu a fost doar un scriitor secui, la fel ca si Orban Balazs si Tamasi Aron, el a fost un scriitor maghiar. Cazul acesta nu este unul secuiesc, ci unul maghiar. Sunt surprins ca abia acum s-a ajuns la inceperea reabilitarii lui Nyíro József', a declarat Szocs Geza.
Fostul presedinte al UDMR, Marko Bela, citat si el de Nepszava, sustine ca reinhumarea scriitorului inseamna, in contextul actual, lansarea unei lupte politice si punerea sub semnul intrebarii a valorii literare ale operelor acestuia. "Nu cunosc in detaliu cariera politica a lui, spre deosebire de cea literara, care cuprinde anumite perioade pe care nu pot sa le accept. Daca opinia publica si societatea ungara ar fi suficient de treaza incat sa incerce sa lamureasca si sa gaseasca raspunsul la suspiciunile care planeaza asupra autorului, atunci cazul ar fi in regula. Insa in societatea ungara nu exista suficienta putere pentru asta. Cat am fost eu in Guvern, nu mi-au parvenit informatii ca ar fi existat vreo comunicare oficiala cu statul ungar pe aceasta tema', a precizat Marko Bela.
'Din punctul de vedere al povestii noastre, este irelevant ce fel de scriitor a fost Nyíro József. Cert este faptul ca, in calitate de parlamentar, l-a sustinut pana in ultima clipa pe Szalasi Ferenc, prim-ministru al Ungariei pana in ultimele zile de participare a Ungariei la cel de-al doilea razboi mondial. In toamna anului 1944, impreuna cu Szalasi, s-au refugiat din Budapesta in Sopron, intr-un moment in care aproape doua-treimi dintre parlamentari nu mai sustineau regimul acestuia. In aceasta perioada, Parlamentul a continuat sa voteze legi antisemite si a contribuit la trimiterea copiilor pe front. Nu a fost un simplu parlamentar tacut si linistit, ci a redactat ziarul care raspandea propaganda Partidului Crucilor cu Sageti. Nyiro a primit azil politic in Austria, apoi in Germania. Mai tarziu, Franco l-a primit in Spania, acolo unde a si murit. Reinhumarea festiva este scandaloasa si prin prisma faptului ca este finantata de Parlamentul ungar, care se implica astfel in campania electorala locala din Romania', mai noteaza Nepszava.