x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Universitati - Nu se mai "vand" iluzii

Universitati - Nu se mai "vand" iluzii

de Eugenia Mihalcea    |    11 Iun 2005   •   00:00

Universitatile din Romania trebuie sa se schimbe radical, sa ofere calificari reale pentru piata muncii, si nu iluzii, a declarat Mircea Miclea, ministrul Educatiei si Cercetarii, ieri, la Alba-Iulia, intr-o conferinta de presa.

Mircea Miclea a spus ca un prim-pas in reformarea sistemului de invatamant universitar este segmentarea acestuia si trecerea la noul sistem, respectiv cursuri de licenta de trei ani, masterat si doctorat.

"In acest moment nu avem o definitie a calificarii obtinute in invatamantul superior. Termini o sectie, dar nu este clar ce cunostinte trebuie sa ai pentru a fi numit pe drept absolvent al acelei sectii. Apar astfel in universitati tot felul de sectii exotice care practic produc mai degraba iluzii. Ca sa spun mai transant, universitatile vand de o vreme iluzii, si nu calificari", a spus Miclea.

ELIMINARE. Potrivit ministrului Educatiei, in perioada urmatoare va disparea o serie de sectii din cadrul universitatilor romanesti, sectii care nu ofera o calificare stricta. La nivel national va fi stabilit Cadrul National al Calificarilor, care trebuie sa fie compatibil cu cadrul general al calificarilor din Uniunea Europeana. Ministrul Educatiei participa la Conferinta Nationala a Rectorilor din Romania, organizata de Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba-Iulia, unde vor fi dezbatute "procesul Bologna" in Uniunea Europeana si Romania, proiectul legii privind asigurarea calitatii in educatie si lista domeniilor si specializarilor de licenta.

×
Subiecte în articol: observator