Studenţii din Bucureşti merg în Moldova cu o tonă de făină, o tonă de mălai, apă, pâine, haine, pături şi saltele. Două autocare pline cu studenţi vor porni mâine, din campusul universitar Regie, spre Suceava, pentru a le da o mână de ajutor familiilor ale căror case au fost spulberate de furia apelor.
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), cu sprijinul Universităţii Politehnica Bucureşti şi al Consiliului Naţional al Rectorilor, continuă campania de solidaritate începută în anul 2008, în localitatea Săuceşti, judeţul Bacău. Timp de 5 zile, studenţii vor ajuta localnicii satelor inundate să salveze din casă bunurile rămase, le vor împărţi alimente, haine, pături şi saltele. La această acţiune se poate alătura orice persoană care doreşte să acorde o mână de ajutor, să facă un gest omenesc, de solidaritate, trimiţând un e-mail la adresa inundatii@unsr.ro.
Şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a mobilizat studenţi voluntari pentru acţiunile din Galaţi, pentru oprirea inundării oraşului prin revărsarea apelor Dunării. ANOSR a început mobilizarea studenţilor din toată ţara de ieri, aceştia urmând să participe la acţiunile de construire a digului. Studenţii se vor pune la dispoziţia autorităţilor locale pentru orice fel de ajutor. "Suntem conştienţi de gravitatea lucrurilor din Galaţi, de aceea am apelat la solidaritate. În astfel de momente trebuie să demonstrăm că ne pasă şi că suntem capabili să ajutăm. Avem responsabilitatea socială trează şi sperăm să ne strângem cât mai mulţi studenţi voluntari", a declarat Cezar Mihai Hâj, preşedintele ANOSR.
Citește pe Antena3.ro