x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Capitală, închis de ISU chiar înaintea petrecerii de Revelion

Unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Capitală, închis de ISU chiar înaintea petrecerii de Revelion

31 Dec 2015   •   17:58
Unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Capitală, închis de ISU chiar înaintea petrecerii de Revelion
 
Unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Capitală a fost închis de ISU chiar înaintea petrecerii de Revelion. Activitatea localului fusese oricum suspendată în luna noiembrie de pompieri, însă patronii şi-au desfăşurat în continuare activitatea liniştiţi. 

Princess Club din Regie va fi închis de Revelion. Anunțase că organizează petrecerea dintre ani, primise banii clienților, fără a avea aviz ISU. Clubul a fost închis în noiembrie, scrie DC News.
 
"Incepem acest comunicat prin a ne cere scuze tuturor clientilor nostri pentru aceasta situatie nedorita in care ne aflam. Suntem nevoiti sa anulam evenimentul din aceasta seara, respectiv petrecerea de revelion, ca urmare a unor impedimente venite din partea autoritatilor. Va asiguram ca pe toata perioada in care clubul Princess a fost inchis, s-au desfasurat lucrari intense pentru indeplinirea normelor "ISU". Aceste lucrari au fost duse la bun sfarsit, astfel incat clubul Princess indeplineste in acest moment toate normele de siguranta impotriva incendiilor. Rugam persoanele care au achitat biletele, sa sune la nr 0720. 535. 383. Motivele pentru care clubul Princess nu poate functiona in noaptea de revelion sunt pur birocratice, nicidecum tehnice", este mesajul transmis de Princess Club.  

×