x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Urgia continuă în România. Când scăpăm de fenomenele extreme

Urgia continuă în România. Când scăpăm de fenomenele extreme

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2023   •   13:00
Urgia continuă în România. Când scăpăm de fenomenele extreme
Sursa foto: Hepta

Potrivit meteorologilor, fenomenele extreme vor continua în România. Sunt aşteptate ploi puternice şi vijelii.

Fenomenele extreme vor continua în România și astăzi, transmite Antena 3 CNN. Cerul va fi variabil în estul şi în sud-estul teritoriului, iar în rest va avea înnorări temporare, mai persistente în sud-vest, unde şi valorile termice diurne vor fi în scădere şi se vor situa sub mediile multianuale. 

Vor fi ploi, însoţite şi de descărcări electrice, local în zonele de deal şi de munte, în Oltenia, Transilvania şi pe arii mai restrânse în Banat, Maramureş şi posibil în Muntenia. 

Izolat, cu precădere la munte, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp, iar probabilitatea pentru grindină va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe litoral şi în sudul Banatului, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor. 

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 27 de grade.

Cod galben de inundații

Hidrologii au emis duminică o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din nouă județe.

Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Timiş (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Ialomiţa (judeţul Dâmboviţa).

În aceste zone se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Hidrologii avertizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare duminică, între orele 16.00 și 20.00, pe unele râuri mici din judeţele Hunedoara şi Alba.

Avertizarea este în vigoare duminică între orele 13.00 și 22.00.

IGSU

×
Subiecte în articol: fenomene extreme vijelii ploi