x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Valeriu Gheorghiţă anunță cum se va desfășura vaccinarea în școli și universități

Valeriu Gheorghiţă anunță cum se va desfășura vaccinarea în școli și universități

24 Aug 2021   •   15:06
Valeriu Gheorghiţă anunță cum se va desfășura vaccinarea în școli și universități

Vaccinarea în școli și universități. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, anunță echipe mobile pentru fiecare școală, iar acestea pot vaccina atât copiii, cât și familiile acestora. Riscul de îmbolnăvire a familiilor cu copii școlari este cu 25% mai mare.

Acesta a declarat că trebuie crescut accesul la vaccinare al tuturor celor care doresc să se imunizeze, referindu-se la copii eligibili cu vârsta de peste 12 ani.

În același timp, vor avea posibilitatea să se vaccineze și cadrele didactice, personalul din învățământ, precum și părinții și bunicii celor mici, adică cei care locuiesc la aceeași adresă.

„Vor fi școli în care vor fi organizate cabinete de vaccinare de sine stătătoare care să funcționeze pe perioada în care există o adresabilitate în rândul școlii și, de asemenea, foarte probabil că acolo unde unitatea de învățământ are în apropiere un centru de vaccinare nu se justifică să mai organizăm un alt cabinet sau un alt punct de vaccinare. Însă la sate și în orașe principala logistică care asigură accesul la vaccinare va fi cu ajutorul echipelor mobile. Practic ne dorim ca fiecărei unități de învățământ să îi fie alocată o echipă mobilă și școala periodic să centralizeze persoanele care doresc să se vaccineze. În felul acesta se stabilește un interval orar, o zi în săptămână, se identifică spațiul unde se poate organiza vaccinarea”, a afirmat medicul.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID a subliniat importanța promovării imunizării în familie, pentru că riscul, dacă un copil se infectează, este să transmită virusul celor din familie.

Conform unor studii citate de medic, familiile care au copii preșcolari au un risc de 15% mai mare să se îmbolnăvească de COVID, iar familiile care au copii școlari, din clasele primare în sus, au un risc de 20 - 25% mai mare să înregistreze cazuri.

Practic, spune medicul, studiile confirmă faptul că transmiterea există atât de la părinți, bunici la copii, cât și invers.

În ce privește universitățile, autoritățile intenționează să înființeze în campusuri cabinete de vaccinare.

Mediafax

×
Subiecte în articol: vaccinare scoli Valeriu Gheorghiță