x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Valeriu Tabără, accident grav de maşină. Fostul ministru a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod

Valeriu Tabără, accident grav de maşină. Fostul ministru a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod

07 Dec 2012   •   15:27
Valeriu Tabără, accident grav de maşină. Fostul ministru a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a fost implicat într-un grav accident de maşină. Valeriu Tabără a pierdut controlul maşinii, a intrat într-un cap de pod, la ieşirea din Izvin spre Recaş, apoi s-a răsturnat. Accidentul s-a produsl în jurul orei 15:15.

Valeriu Tabără se afla la volanul unui Logan. Echipa de descarcerare ajunsă la faţa locului l-a scos pe fostul ministru din maşină, Valeriu Tabără fiind transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt la IPJ Timiş, a declarat că "este vorba despre o ieşire în decor", în accident fiind implicat doar autoturismul condus de Valeriu Tabără. Mezdrea a mai spus că fostul ministru era conştient în momentul descarcerării.

Mihai Benga, şeful ISU Timiş, a declarat că Valeriu Tabără a fost stabilizat şi că are "policontuzii în zona bazinului şi a feţei", nefiind afectate organe cu funcţii vitale.

Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără, în vârstă de 63 de ani, candidează pentru cel de-al cincilea mandat de deputat, în colegiul electoral din zona Recaş din judeţul Timiş.

La jumătatea lunii septembrie, fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără a fost supus unei intervenţii chirurgicale de tip by-pass la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.



View Larger Map

Ştire în curs de actualizare

×