Vânzările Dacia au urcat cu 18,2% în primele şase luni ale anului, la 181.826 unităţi, şi cu 8,6% în iunie, la 37.134 de maşini, a anunţat, joi, grupul francez Renault, proprietarul companiei.
Dintre acestea, 19.300 de unităţi au fost livrate în România, a declarat directorul comercial al Dacia, Fabrice Cambolive. Astfel, Dacia are o cotă de piaţă de 33,5%, în creştere cu 3,5 puncte procentuale faţă de primul semestru al anului trecut.Reprezentantul Dacia a precizat că prin programul REMAT, compania a vândut până acum 12.500 de unităţi.
În ce priveşte ultimul model al constructorului, Duster, Cambolive a arătat că au fost primite 35.000 de comenzi, din care au fost livrate aproximativ 15.00 de unităţi.
În România, modelul 4x4 are 3.000 de comenzi, iar până la sfârşitul lunii iunie au fost onorate 1.529 dintre acestea.
Referitor la timpii de livrare a modelului Duster, care poate ajunge şi la şase luni, directorul comercial a spus că se vor face ajustări în mixul capacităţilor de producţie, astfel încât, în scurt timp, modelul Duster să fie preponderent.
Cambolive a apreciat că piaţa auto din România va fi afectată de majorarea cotei TVA, iar până la sfârşitul anului vânzările de maşini vor fi cu 10-15.000 de unităţi mai mici faţă de 2009, când volumul pieţei auto a fost de 115.000 unităţi.
Destinaţia externă cu cele mai mari vânzări a fost Franţa, cu 64.000 de unităţi, urmată de Germania, cu 17.100 unităţi.
Livrările de autovehicule pentru pasageri au crescut cu 15,9%, la 169.430 de unităţi în ianuarie-iunie şi cu 7,1% în iunie, la 34.601.
Pe segmentul autovehiculelor comerciale uşoare, Dacia a înregistrat o creştere a vânzărilor de 61,6% la şase luni, la 12.396 unităţi, respectiv de 35,1% în iunie, la 12.396 unităţi.