x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Versiunea victimei - "Stai aici, nu te misti, ca mai vreau o data!

Versiunea victimei - "Stai aici, nu te misti, ca mai vreau o data!

de Carmen Dragomir    |    26 Feb 2007   •   00:00
Versiunea victimei  -  "Stai aici, nu te misti, ca mai vreau o data!

Avocata Beatrice Comaniceanu ne-a spus povestea aflata sambata din gura clientei sale, Andreea Mocanu. "Nu mai iesi, in contul datoriei pe care o are verisoara ta", i-ar fi spus doctorul, blocand usa, cand fata a vrut sa plece. A violat-o. Si mai voia o data. A reusit sa fuga in bucatarie: "Daca te apropii, ma arunc". A simtit mana doctorului pe sold si apoi a vazut alb in fata ochilor…

Jurnalul National: Avocatii apararii sustin ca la dosarul Andreei se afla trei declaratii contradictorii. Stiti la ce se refera?
Beatrice Comaniceanu: Contradictorii nu sunt. Au fost date doua declaratii la spital, imediat dupa ce a fost operata saptamana trecuta, cand nu avea aparator, si una duminica dimineata in prezenta mea, a procurorului si a politiei. Deci ideea e aceeasi, poate doar schimbul de fraze sa fie altul. Eu nu am vazut dosarul complet, ca ieri nu il aveau pe tot, am vazut doar o parte, declaratiile martorilor dupa impact si ce a declarat ea la spital si ieri in prezenta mea.

Ce face Andreea?
Am fost la ea si sambata, si ieri, vorbeste, dar nu este bine, inca e socata… Si sambata cand mi-a relatat mie totul prima oara, sa aud eu, a plans, ieri la fel, cand au venit procurorul si anchetatorii…

Ce v-a povestit Andreea? Ce s-a intamplat in ziua respectiva?
Mi-a spus ca era la scoala, a plecat cu colegul ei Costi cu gandul sa se duca la spital sa isi schimbe pansamentul. Ea l-a sunat de pe drum pe doctor, ca nu mai stia exact unde sa mearga, la camera de garda sau in spital, iar doctorul Tranca i-a spus ca a plecat. Atunci ea i-a spus "Bine, atunci ne vedem altadata, va sun maine sa stabilim". Atunci el i-a spus: "Nu, daca vrei, vino la Obor, ca ti-l schimb acum". Ea s-a gandit ca are vreun cabinet acolo si a luat metroul impreuna cu Costi spre Obor.

Ce s-a intamplat din momentul in care a ajuns la Obor?
Doctorul nu a aparut la ora pe care o fixasera. Andreea l-a sunat, dar avea telefonul inchis. Costi a zis ca el nu mai sta cu ea. Ea s-a departat apoi de locul respectiv. Este interesant ca, la cinci minute, doctorul a sunat-o si i-a spus: "Intoarce-te inapoi unde te-ai oprit prima oara". Deci, eu cred ca el o vedea de undeva.

La ce ora se intampla aceasta scena?
Era in jur de 16:10, asa mi-a zis, ca a ajuns la el pana in 16:30. Ea s-a intors in acel loc, Tranca a venit si au plecat impreuna pe jos spre apartamentul lui, printre blocuri. Am intrebat-o daca nu i s-a parut dubios. "Nu doamna, am crezut ca are vreun cabinet, cum au medicii prin blocuri. Si mie mi se parea un om de incredere. S-a purtat frumos cu mine, la spital, si cu verisoara mea care a fost operata la el."

"Nu mai iesi..."

Din momentul in care fata a intrat in casa ce s-a intamplat?
Abia cand a intrat si-a dat seama ca nu e un cabinet particular. Mi-a spus ca era foarte mizerie. Doctorul a intrebat-o daca bea ceva. I-a spus: "Nu, eu nu beau, doar fumez". El a baut whisky, destul, ca se cam luase de cap… A intrebat-o daca vrea sa manance, ca luase niste peste, si Andreea a zis ca vrea, ca ii este foame. I-a pus doua bucati de peste, i-a dat un pahar de sampanie dintr-o sticla pe care o avea desfacuta, iar ea a gustat de doua ori din pahar si a fumat o tigara. Apoi doctorul i-a spus: "Hai sa te pansez la rana". Fata si-a dat puloverul de pe umar, el s-a uitat si i-a schimbat pansamentul. Apoi ea s-a imbracat, s-a incaltat si, pana sa ajunga la usa, Andreea a primit telefon de la fratele ei care ca intrebat-o unde este ca a intarziat acasa. Ea i-a spus ca este la doctor. Cand sa iasa, doctorul a impins usa si i-a spus: "Nu mai iesi, in contul datoriei pe care o are verisoara ta". Rudele nu ii platisera "atentia" pentru operatia verisoarei.. Voiau sa-i dea un milion, dar nu aveau atunci banii. A inceput sa traga de ea, i-a luat telefonul din mana, i l-a pus sus pe cuier, ea mai avea unul in blugi, dar a inceput sa o impinga, sa o bruscheze, a bagat-o in dormitor, a impins-o pe pat, i-a tras de pulover, i-a rupt sutienul, a coborat la pantaloni, a descaltat-o, bruscand-o in tot acest timp. Telefonul celalalt i-a cazut pe jos. Inca nu o lovise. Andreea spune ca s-a intamplat atat de repe-de ca nu a reactionat. S-a pierdut, ca de obicei cand tipa cineva la ea se pierde. I-a spus: "Lasa-ma ca-ti dau bani, un milion, cat vrei pe operatie numai lasa-ma". El insa tragea de ea in continuare si a violat-o.

Dar fata a tipat in timpul asta?
Mi-a spus: "Doamna am tipat, dar nu stiu daca atat de tare cat sa ma auda altii. Am tipat la dansu’ sa se dea jos, sa ma lase...". Intre timp, el intrerupsese lumina, scosese sigurantele. Andreea spune ca dupa ce a violat-o, pentru ca isi daduse drumul foarte repede, a vrut din nou. I-a dat doua palme si i-a spus: "Stai aici, nu te misti, ca mai vreau o data". L-a impins si a reusit sa fuga in bucatarie. S-a asezat pe marginea geamului si i-a spus doctorului ca daca se apropie de ea sare. S-a asezat cu fata spre pomi si se tinea de rama. Doctorul a venit spre ea, s-a oprit. Andreea s-a uitat la el si dupa aia a spus ca a simtit o mana pe soldul stang care ar fi impins-o. Mi-a spus: "Doamna, cand am cazut, am vazut numai alb in fata ochilor, pana jos".

A cazut pe la bucatarie

Deci scena nu s-a intamplat pe balcon?!
Nu, fata spune ca a fost in bucatarie, pe pervaz. Balconul am inteles ca e in continuarea geamului de la bucatarie…

S-a gasit pe jos o plasa de tantari…
Andreea spune ca prima oara cand s-a dus in sufragerie unde a invitat-o s-a uitat si ea la geam si a vazut plasa de tantari la geam. La bucatarie nu era nici o plasa…

Cate ore a stat in apartament?
Mi-a spus ca a ajuns la el in jur de patru si jumatate, si cand a dat sa plece era seara, sapte fara, nu mai stia nici ea exact... I-am zis: "Mai, da’ ai stat"... "Pai am stat, doamna, am mancat, mi-a schimbat pansamentul, mi-a povestit cum e la peste si cand am dat sa plec a inceput lupta".

Avocatii apararii spun ca doctorul Tranca le-a dat procurorilor o lista cu persoane care ar fi stiut de legatura lor amoroasa…
Asta e vrajeala. Mi-au spus de la politie ca au fost sa verifice si nimeni nu a confirmat nimic, nici doctorii, nici asistentele. Mai mult, un doctor Stanciu de la spitalul "Alexandrescu" a spus ca a lucrat cu doctorul Tranca zece ani si ca este un om violent, este betiv, a agresat si o asistenta iar povestea este confirmata si de asistenta. Nici garsoniera unde spune el ca se intalneau nu a fost gasita.

Era baut doctorul cand a luat-o pe Andreea de la Obor?
Nu, dupa ce a ajuns ea. Vorbea si-si turna… Il parasise si sotia…

S-a mai intalnit vreodata cu acest doctor in alta parte decat la spital?
Am intrebat-o. I-am spus: "Andreea, vorbim ca intre fete. Daca ai avut tu relatii nu conteaza. Ce ti-a facut este de necontestat si o sa plateasca". Mi-a spus: "Nu doamna. Eu am ajuns la el cu salvarea cand am avut apendicita si el era de garda. M-am mai intalnit cand mi-a schimbat pansamentul la umar...".

Dar cu lantul care e povestea?
Era lantul tatalui ei, se vede si din pozele pe care le-am dat la politie. I-l ceruse Andrei, prietenul ei, sa faca parada modei. I-l mai daduse o data si el i-l inapoiase. Acum, Andrei s-a cam codit sa i-l dea, pentru ca il amanetase pentru 10 milioane. Fata a sunat la mama lui si i-a spus. Femeia i-a promis ca la 17 februarie va primi lantul.

Dar de unde ar fi stiut doctorul de lant daca nu aveau o relatie apropiata?
Stia, pentru ca in urma cu ceva vreme, cand Andreea mersese sa isi schimbe pansamentul impreuna cu verisoara ei, ea i-a povestit, vazandu-l "un om serios, cumsecade". Si l-a intrebat daca a procedat bine. El i-a zis: "Da, Andreea, ai facut bine".

BAUTURILE
"Doctorul si Andreea Mocanu aveau o relatie intima de trei luni", ne-a precizat inca de vineri avocata Alice Draghici, cea care l-a convins pe chirurgul Razvan Tranca sa dea declaratii anchetatorilor. "Declicul s-a produs pentru ca el nu a putut-o ajuta sa-si recupereze lantisorul. El a incercat. A dat si telefoane la politie ca s-o ajute. Se pare ca ea i-ar fi spus ceva de genul: «Nu esti bun de nimic, mai bine ma arunc pe geam!»", ne-a spus avocata. De precizat ca, potrivit anchetatorilor, chirurgul a consumat bauturi alcoolice atat inainte de eveniment, cat si dupa caderea fetei. Potrivit probelor, el a baut Irish Cream, vin rosu, sampanie si whisky.
×
Subiecte în articol: observator andreea doctorul