x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vești BUNE pentru românii care sosesc în țară. Un document a fost eliminat

Vești BUNE pentru românii care sosesc în țară. Un document a fost eliminat

18 Dec 2021   •   14:05
Vești BUNE pentru românii care sosesc în țară. Un document a fost eliminat

Românii care ajung în țară începând din 20 decembrie nu trebuie să mai completeze declarația epidemiologică, cerută până acum la punctele de trecere a frontierei, deoarece toate datele se regăsesc în formularul digital.

Formularul digital de intrare (PLF) în România va scurta timpul de așteptare la frontiere întrucât cetățenii vor avea de trecut un singur filtru, nu două ca până acum. Verificarea datelor va fi realizată automatizat, anunță GCS.

PLF va intra în vigoare de luni, 20 decembrie, și va putea fi completat electronic în aplicația https://plf.gov.ro începând cu 19 decembrie pentru ca toți cetățenii care vin în țară să aibă suficient timp să îl acceseze.

Formularul, dezvoltat de STS pe baza cerințelor operaționale stabilite de autoritățile medicale, nu trebuie tipărit pentru că în momentul trecerii punctelor de frontieră, la scanarea cărții de identitate/pașaport, sew vor afișa datele din formular în aplicația informatică a Poliției de Frontieră.

Documentul trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de prezentarea la punctele de trecere a frontierei. Datele trebuie introduse corect pentru că sistemul informatic este interconectat cu DEPABD și Poliția de Frontieră pentru validarea datelor de identitate și Corona-forms, aplicația unde se regăsesc persoanele infectate cu SARS-CoV-2, izolate sau ontroduse în carantină.

Documentul este utilizat deja în 18 state UE.

×
Subiecte în articol: formular digital frontiere COVID