x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Pământul, amenințat de doi asteroizi

VIDEO Pământul, amenințat de doi asteroizi

24 Noi 2018   •   13:25
VIDEO Pământul, amenințat de doi asteroizi

Doi asteroizi vor trece foarte aproape de Pământ, duminică, au anunțat specialiștii de la NASA, care urmăresc cu atenție traseul acestora.

Primul dintre ei are un diametru estimat undeva între 60 şi 120 de metri şi urmează ca în jurul orei 14:15, ora României, să se afle la aproape 6 milioane de kilometri de Terra. La doar 5 ore distanţă, un alt asteroid, mai mic, va trece la o distanţă de 3,2 milioane de kilometri de Pământ.

Sursa: Antena 3

 

×
Subiecte în articol: asteroizi terra nasa