Candidaţii la funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale a României (CCR) trebuie să demonstreze că nu au fost membri ai unui partid politic, potrivit unei iniţiative legislative adoptate tacit, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor.
Iniţiativa, care a fost adoptată tacit de Cameră deoarece termenul de dezbatere stabilit pentru luna decembrie a fost depăşit, aparţine senatorului democrat-liberal Gabriel Mutu, iar decizia finală va aparţine Senatului, care este for decizional.
Potrivit propunerii legislative care modifică Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, candidaţii la funcţiile de judecători ai CCR trebuie să depună un curriculum vitae şi actele doveditoare că îndeplinesc condiţiile prevăzute de Constituţie, cât şi o declaraţie pe propria răspundere că nu a fost membri al vreunui partid politic.
Candidaturile se depun de către grupurile parlamentare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului la Comisia juridică, iar candidaţii vor fi audiaţi atât de acest for cât şi de plenul Camerei.
În expunerea de motive, Gabriel Mutu arată că, în ultimii 18 ani de la funcţionarea CCR, judecătorii care au făcut parte în trecut din partide politice "au fost stigmatizaţi", fiind etichetaţi drept şantajabili de către foştii colegi de partid în momentele luării deciziilor importante.
Democrat-liberalul mai arată că CCR şi-a asumat nu de puţine ori rolul de arbitru al vieţii politice, considerând din acest punct de vedere că ar fi oportun ca judecătorii să nu fi fost membri ai vreunui partid politic. AGERPRES