Duelul dintre avocaţi şi procurori, reprezentanţii apărării şi ai acuzării într-un proces penal, a fost câştigat de apărători. Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi partenerii săi de dosar penal Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian au părăsit joi seară, la ora 19:00, arestul Direcţiei de Cercetări Penale, urmare a deciziei pronunţate joi de magistraţii instanţei de recurs.
După o zi de gândire, judecătorii Viorica Costiniu, Luciana Mera şi Cristina Rotaru, magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti, instanţă de recurs, au decis cercetarea celor trei în stare de libertate. Decizia a fost luată cu majoritate, doi din cei trei magistraţi votând pentru cercetarea celor trei inculpaţi în stare de libertate. Opinia separată este a magistratului Cristina Rotaru, după cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al instanţei, judecătorul Daniel Grădinaru. Verdictul este definitiv.Instanţa a admis recursurile declarate de cei trei inculpaţi împotriva încheierii de şedinţă din 9 septembrie 2010, prin care Tribunalul i-a arestat sub acuzaţia de favorizare a infractorului Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de detenţie pentru fraudarea a 300.000 de investitori ai FNI.
Verdictul de arestare dat de Tribunal a fost casat şi instanţa de recurs rejudecând cauza a revocat măsura arestării preventive ce a fost luată faţă de şoferul lui Vîntu, Alexandru Stoian, dispunând eliberarea acestuia de îndată. Faţă de el instanţa de recurs a considerat că nu este nevoie de luarea nici unei măsuri restrictive. "Pentru Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan s-a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara 30 de zile de la data punerii în libertate, instanţa dispunând punerea lor în libertate de îndată dacă nu mai sunt reţinuţi sau arestaţi în alte cauze. Biroul de Executări Penale urmează să trimită actele la arest, astfel încât cei trei inculpaţi să fie puşi în libertate", ne-a spus purtătorul de cuvânt al instanţei, la scurt timp după pronunţarea soluţiei.
De precizat că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au stabilit, potrivit legii, şi obligaţiile pe care le au cei doi oameni de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, în această perioadă de 30 de zile în care ei au interdicţia de a părăsi ţara. Astfel, cei doi trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Totodată, S.O. Vîntu "nu are voie să se apropie de inculpatul Octavian Ţurcan ori de învinuitul Virgil Popa şi de numitul Nicolae Popa şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect".
Iar Octavian Ţurcan, la rândul lui, "nu are voie să se apropie de inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, Stoian Alexandru şi de învinuitul Virgil Popa şi de numitul Nicolae Popa şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect", se arată în verdictul pus de instanţa de recurs. Curtea mai atrage atenţia inculpaţilor că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii, împotriva lor se va lua măsura arestării preventive.
Magistratul Cristina Rotaru a avut opinie separată în sensul respingerii ca nefondate a recursurilor inculpaţilor Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan. "Termenul pentru motivarea verdictului, fiind vorba despre o încheiere, este de 48 de ore, dar având în vedere dificultatea cauzei şi faptul că a fost cu opinie separată s-ar putea să dureze un pic mai mult. Deci probabil că săptămâna viitoare, luni sau marţi, vom avea gata şi motivarea", ne-a declarat magistratul Daniel Grădinaru.
După aflarea verdictului, avocatul Marian Nazat, apărătorul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, ne-a declarat scurt: "Hotărârile judecătoreşti nu se comentează, ci se execută". Apărătorul şoferului lui Vîntu, avocat Alexandru Chiciu a declarat la rându-i: "Soluţia CAB este corectă şi demonstrează imensele carenţe ale urmăririi penale în materie de procedură. Fondul dosarului urmează a fi judecat. Este un prim pas spre câştigarea întregii cauze, dar nu ultimul. Acum mă îndrept spre arestul Direcţiei de Cercetări Penale de unde urmează ca toţi trei să fie eliberaţi."
Reamintim că omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi ceilalţi doi inculpaţi au fost reţinuţi preventiv pentru 24 de ore în data de 9 septembrie a.c., prin ordonanţa procurorului Marius Iacob. În primele ore ale zilei de 10 septembrie, împotriva lor instanţa Tribunalului Bucureşti a dispus măsura arestării preventive pentru 29 de zile. Cei trei sunt acuzaţi că l-au ajutat pe fugarul Nicolae Popa, arestat la Jakarta la 2 decembrie 2009, să se sustragă executării pedepsei, atât înainte de prinderea lui la Jakarta, cât şi după, prin încercarea de a zădărnici extrădarea acestuia din Indonezia.
Motivarea desfiinţată
Reamintim că instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, şi-a motivat decizia de arestare arătând, pe de o parte, că Nicolae Popa a fost ajutat de S.O. Vîntu nu dintr-un interes altruist, ci pentru ca fugarul să-şi respecte "angajamentul luat în urmă cu nouă ani". Pe de altă parte, Tribunalul a reţinut că faptele lui S.O. Vîntu, alături de cei doi presupuşi complici, de a-l ajuta pe Nicolae Popa să scape de autorităţi are urmări periculoase pentru societate şi pentru încrederea oamenilor în justiţie. Judecătorul de la Tribunal a reţinut că faptele celor trei dobândesc un grad de pericol care se accentuează, întrucât, deşi erau cercetaţi pentru favorizarea infractorului şi se aflau sub obligaţiile legale stabilite de organele judiciare încă din luna decembrie 2009, ei au continuat să desfăşoare activităţi de sprijin material în favoarea lui Nicolae Popa. Verdictul tribunalului a fost amplu criticat de jurnalişti, avocaţi şi politicieni..
● Citiţi decizia de eliberare a lui Sorin Ovidiu Vîntu