Premierul Viorica Dăncilă, vicepremierul Mihai Fifor şi europarlamentarul Rovana Plumb sunt prezenţi, duminică, la Târgovişte, la sărbătorirea Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului.
Mii credincioşi au venit la slujba oficiată de arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon. Oamenii au ajuns încă de la primele ore ale dimineţii la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte.
Manifestările au început de sâmbătă seara cu un pelerinaj al tinerilor în centrul municipiului Târgovişte. Duminică are loc slujba religioasă, iar apoi arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon, se va adresa participanţilor.
De asemenea, vor fi lansate mai multe volume ale Editurii Arhiepiscopiei Târgoviştei şi vor fi acordate diplome de excelenţă elevilor premianţi ai Concursurilor şi Olimpiadelor Naţionale, precum şi profesorilor care i-au îndrumat.
În perioada manifestărilor, duminică, IPJ Dâmboviţa a anunţat restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din centrul municipiului Târgovişte.
"Duminică, 11 august, în intervalul orar 06.00-13.00, traficul rutier va fi restricţionat temporar pe bulevardul Libertăţii, strada Revoluţiei, strada Justiţiei, strada Stelea şi secvenţial pe bulevardul Mircea cel Bătrân, strada Poet Grigore Alexandrescu şi strada Mihai Bravu", a precizat IPJ Dâmboviţa.
Înainte de a merge la slujba de la Catedrala Mitropolitană, premierul Dăncilă a fost la sediul PSD Dâmboviţa. În faţa sediului s-a întâlnit cu membri şi simpatizanţi ai partidului, care i-au cerut "să nu lase PSD-ul". AGERPRES