Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Banc, să-i zicem, turistic pe internet: “Vizitaţi Rusia înainte ca Rusia să vă viziteze pe voi!” Hă, hă, hă, ca să citez un clasic în viaţă. Şi, aş adăuga eu, “eventual cu bombardierul”. Ponta şi Băsescu se întâlnesc chiar în momentele în care scriu aceste rânduri, cică pentru siguranţa naţională. La televizor, analiştii politici ne spun, pe un ton blajin, aproape leşinat, că nu sunt motive să ne îngrijorăm cu privire la vizitele, fie ele cu bombardierul, fie ele cu elicopterul, fie ele cu trotineta, ale Rusiei!
Dragă, dar cine spune că se îngrijorează? Nu vrem noi un turism mai dinamic? Nu ne dorim noi turişti din toată lumea, inclusiv din această parte de lume, să vină să ne vadă locurile? Nu vrem noi rusnaci aprigi şi curajoşi să vină să ne populeze pensiunile? Munţii? Munţii noştri…. ăăă… care poartă aur… Poate că turcii şi grecii s-or fi săturat de rusnaci şi or fi făcut un aranjament să-i trimită la noi, iar noi facem întâlniri pentru securitate naţională, în loc să punem pâinea la dospit şi să scoatem sarea din salină, să-I privim cum se cuvine. Întrebarea mea ar fi: “mă scuzaţi, când au venit turcii, la începutul anilor ’90, de se umpluse patria de brutării turceşti, de ce nu s-au făcut şi atunci întâlniri la Cotroceni pentru securitate naţională”? Am închis întrebarea, dar nu şi uimirea. La începutul anilor ’90, toată lumea română cumpăra pâine de la turci. Era îngozitor de bună, cu mulţi afânători şi mirosea de la două staţii de troleibuz ’90. Era imposibil să ratezi o brutărie turcească la începutul anilor ’90. Cine trecea pe lângă o brutărie turcească şi nu lua o pâine de acolo ori avea acasă, ori i se atrofiase simţul mirosului. Turcii ne cotropiseră. Erau peste tot, iar noi îi iubeam şi le întreţineam afacerile. Acum, mulţi români sunt angajaţi la turci şi multe românce sunt măritate cu turci, iar în asta nu e nimic rău.
Uimirea mea e continuă. De ce nu-i iubim pe ruşi, de care suntem mai apropiaţi cultural, şi de ce vrem să ne salvăm de ei? Dacă Rogozin zice că vine, noi să-i zicem “ da’ vino, dragă, cine te opreşte? Ţi-am pregătit nişte sarmale şi nişte ţuică d-aia de-a noastră, puturoasă da’ bună rău! Pâinea şi sarea nu mai intră în discuţie, da’, pe bune, de ce tre’ să fii aşa rău? Rogozin parcă e un copil gras, frustrat că nimeni nu se joacă cu el. Ar părea să spună “dacă voi nu vă jucaţi cu mine, eu mă joc cu voi. Cu bombardierul”! Iar noi, prin gura marelui om de stat Băselu, am spune, “cum, nu v-aţi vândut flota de bombardiere până în momentul ăsta????”.
