La iniţiativa UNICEF, Vunk, Smiley şi Lucia vor cânta pentru a ajuta copiii invizibili din România să aibă şansa la o viaţă mai bună şi să-şi împlinească visele. Concertul caritabil se va desfăşura luni, 17 decembrie, de la ora 20.30, la Hard Rock Café, din Bucureşti.
“Mă bucur mult să fiu implicat în acest eveniment, să pot aduce zâmbetul pe chipul unor copii şi să îi ajut să fie, poate, cu un pas mai aproape de visurile lor”, a mărturisit Smiley. UNICEF face eforturi pentru a îmbunătăţi politicile naţionale şi pentru alocarea bugetară în beneficiul copiilor vulnerabili din întreaga ţară. Copiii invizibili sunt cei care nu au acte de identitate, care nu pot merge la doctor şi la şcoală, copiii abuzaţi sau părăsiţi de părinţi. “Ne bucurăm să cântăm pentru a-i ajuta pe copii şi sperăm ca publicul să înţeleagă faptul că mai multă lume la concertele caritabile înseamnă mai mulţi bani strânşi din vânzarea biletelor, în beneficiul acestor copii”, spune şi Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.
Invitaţiile pentru concert pot fi obţinute în schimbul unei donaţii pentru copii, direct de la Hard Rock Cafe. În timpul concertului, publicul poate participa la o tombolă cu premii speciale din partea UNICEF şi a partenerilor săi. Marele premiu este un tricou semnat de Gheorghe Hagi, Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF România.