x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de fracturi, luxaţii şi entorse din cauza poleiului, în Bucureşti

Zeci de fracturi, luxaţii şi entorse din cauza poleiului, în Bucureşti

24 Ian 2019   •   17:21
Zeci de fracturi, luxaţii şi entorse din cauza poleiului, în Bucureşti
Sursa foto: Karina Knapek/INTACT IMAGES

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABIF) a înregistrat, joi, în intervalul orar 7,00 - 13,00, un număr de 600 de solicitări dintre care 40 vizând fracturi, luxaţii, entorse sau traumatisme provocate în urma căderii, a declarat, pentru AGERPRES, managerul instituţiei, Alis Grasu.
"De la ora 7,00 până la 13,00, din cele aproape 600 de solicitări înregistrate, au fost 40 pentru traumatisme la nivelul membrelor, fracturi, luxaţii, entorse, traumatisme craniene, faciale prin cădere", a precizat ea.
Conform lui Alis Grasu, cele 40 de cazuri nu au reprezentat situaţii care să pună viaţa în pericol.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineaţă avertizări nowcasting Cod portocaliu de polei, valabile în opt judeţe din Muntenia şi Moldova.
Meteorologii au anunţat depuneri semnificative de polei în mai multe localităţi din judeţele Ialomiţa, Prahova, Brăila, Buzău (zona joasă), Ilfov, Călăraşi, Vrancea (zona joasă) şi Galaţi. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fracturi entorse luxaţii