x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Peste 100 de persoane, blocate lângă Vama Albiţa. A fost nevoie de intervenţia unui detaşament de militari

Peste 100 de persoane, blocate lângă Vama Albiţa. A fost nevoie de intervenţia unui detaşament de militari

Publicat la 08 Ian 2013 09:36 Modificat la 08 Ian 2013 09:36
Peste 100 de persoane, blocate lângă Vama Albiţa. A fost nevoie de intervenţia unui detaşament de militari
Dan Marinescu/Intact Images
Un detaşament format din 17 militari, cu patru mijloace tehnice, a acţionat pentru deblocarea a peste 100 de persoane aflate în trei autocare, lângă Vama Albiţa, la nouă kilometri de localitatea Huşi, informează Ministerul Apărării Naţionale.

"Persoanele au fost evacuate din autocare şi transportate către Primăria din Huşi", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

„Prin structura de specialitate a Statului Major General se monitorizează permanent situaţia meteorologică şi se coordonează ansamblul de măsuri privind acţiunile de pregătire şi intervenţie a forţelor şi mijloacelor M.Ap.N., în sprijinul populaţiei afectate de vremea nefavorabilă”, precizează MApN într-un comunicat.

×