Traficul rutier pe mai multe artere din Bucuresti va fi restrictionat astazi, pentru desfasurarea manifestarilor organizate de Ziua Pompierilor. Astfel, in intervalul orar 9:30 - 11:00, va avea loc ceremonia de depunere de coroane si jerbe de flori la Monumentul Pompierilor Militari. Va fi restrictionata circulatia rutiera pe Calea 13 Septembrie, intre Piata Arsenalului si soseaua Panduri, pe sensul de mers dinspre strada Izvor catre soseaua Panduri.
Soferii care vor avea drum in aceasta zona sunt sfatuiti sa foloseasca rutele ocolitoare recomandate de politisti:
- Piata Unirii – Splaiul Independentei – Piata Operei – str. Elefterie – str. D. Bagdasar – sos. Panduri – Calea 13 Septembrie;
- Bd. Unirii – bd. Libertatii – bd. George Cosbuc – bd. Tudor Vladimirescu – sos. Panduri sau Calea 13 Septembrie.
Brigada Rutiera a Capitalei solicita conducatorilor de autovehicule:
* sa evite sa circule in zonele unde se desfasoara evenimentele si sa foloseasca rutele ocolitoare;
* sa foloseasca autovehiculele personale cat mai putin pentru a evita blocajele de trafic si sa opteze mai mult pentru mijloacele de transport in comun;
* sa respecte semnalele agentilor de politie rutiera care dirijeaza traficul pentru asigurarea fluentei si recomandarile politistilor care se afla in punctele de deviere.