x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 300 deputaţi, 100 senatori, atribuţii diferite ale Camerelor. Care este propunerea USL la modificarea legislaţiei electorale

300 deputaţi, 100 senatori, atribuţii diferite ale Camerelor. Care este propunerea USL la modificarea legislaţiei electorale

de Veronica Micu    |    18 Feb 2013   •   14:36
300 deputaţi, 100 senatori, atribuţii diferite ale Camerelor. Care este propunerea USL la modificarea legislaţiei electorale
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Uniunea Social Liberală doreşte o Cameră a Deputaţilor cu un număr maxim de 300 de deputaţi şi o Cameră superioară a Parlamentului cu maximum 100 de senatori, aceasta fiind poziţia Uniunii în Comisa de cod electoral, a declarat, la Palatul Parlamentului, premierul Victor Ponta.

Am reafirmat poziţia USL, nu este o noutate. Ne dorim o Cameră a Deputaţilor cu un număr maxim de 300 de deputaţi, de principiu aleşi pe bază de vot proporţional şi cu principalele atribuţii care ţin de buget, de legile principale şi un Senat format din 90, maxim 100 de senatori, aleşi uninominal, pe baza reprezentării judeţelor şi a regiunilor şi care să aibă ca principale atribuţii dezvoltarea regională, politica externă şi politica de apărare. În aşa fel păstrăm principiul bicameralismului, reducem numărul de parlamentari şi punem o limitare foarte clară şi facem toate procedurile parlamentare mult mai rapide", a spus Ponta.

"Vom face toate procedurile parlamentare mult mai rapide, pentru că practic Camera va avea clar atribuţiile principale care ţin de administrarea de zi cu zi, de controlul asupra Guvernului, iar Senatul are politică externă, politică de apărare şi dezvoltare regională", a mai spus premierul.

×