Plenul Senatului a ratificat joi, 14 ianuarie, în unanimitate, în cadrul unei sesiuni extraordinare, Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, semnat la Bucureşti la 13 noiembrie 2009.
În cadrul dezbaterilor, senatorul PSD Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de politică externă, a anunţat că toţi colegii săi vor vota "pentru", considerând că "este vorba de un semnal politic pe care România îl lansează atât în relaţiile cu Republica Moldova, cât şi cu UE". "Este un acord care va fi profitabil în primul rând pentru cetăţenii moldoveni", a spus senatorul PSD.
Din partea PDL, senatorul Viorel Badea a ţinut să puncteze că Acordul marchează revenirea la normalitate în privinţa relaţiei cu "cei de lângă noi". "Grupul nostru va propune reactivarea comitetului interparlamentar cu Republica Moldova, vom face tot ce e posibil pentru readucerea politicii pe care am iniţiat-o în anii 1998-2000 în ceea ce priveşte comunităţile româneşti de pretutindeni". La rândul său, senatorul PDL de Suceava Orest Onofrei a ridicat problema unui acord similar şi cu Ucraina.
Senatorul PNL Teodor Meleşcanu a precizat că liberalii consideră Acordul drept "un prim pas de apropiere" şi de realizare a idealului de a trăi "împreună într-o Europă unită, cu frontiere spirituale".
Un punct de vedere pentru susţinerea Acordului a fost exprimat şi de senatorul UDMR Verestoy Attila. "E firesc ca UDMR să-şi exprime nu numai acordul, dar şi satisfacţia pe care o simţim în momentul în care acordăm aceeaşi atenţie pe care noi am dorit-o şi am primit-o când doream ca aceste legături fireşti, cum sunt şi cele între români şi români, să fie ajutate, sprijinite, ca un prim pas într-adevăr să avem şansa ca în Europa unită să fim împreună", a spus el.
În final, senatorii au ratificat în unanimitate, cu 90 de voturi "pentru" Acordul dintre guvernele României şi Republicii Moldova.
Sursa: azi.md
Citește pe Antena3.ro