x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică A opta motiune de cenzura, citita in plen

A opta motiune de cenzura, citita in plen

de Carmen Vintila    |    Aniela Nine    |    09 Mar 2011   •   15:16

Cea de-a opta moţiune de cenzură depusă de opoziţie în această legislatură, "Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", a fost citită ieri în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Dezbaterea şi votul asupra acestei moţiuni iniţiate de 210 deputaţI şi senatori PSD şi PNL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Codului Muncii vor avea loc într-o altă şedinţă comună programată miercuri, 16 martie.

Dacă moţiunea de cenzură va trece, pentru asta fiind nevoie de votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, Guvernul va fi demis. În caz contrar, Codul Muncii se consideră adoptat.
Cel căruia i-a fost "dedicată" moţiunea, premierul Emil Boc, a lipsit de la şedinţa de ieri.
Motivul? " Nu e nici prima şi nici ultima (…) Nu are şanse să treacă", declara, fără nicio emoţie, Boc cu o zi în urmă.

Locul rezervat premierului în Parlament a fost ocupat de ministrul Muncii, Ioan Botiş.Următoarele trei scaune de lângă el au fost ocupate de miniştrii Traian Igaş, Gheorghe Ialomiţianu şi Valeriu Tabără.
Deşi conducerile celor două Camere le-au permis liderilor de sindicate şi patronate să participe la şedinţă, în loje nu au fost prezenţI decât doi: Cezar Corâci preşedintele UGIR 1903 şi Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei sindicale "Meridian".

După ce a aşteptat şi ultimii întârziaţI, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a deschis şedinţa anunţând că sunt prezenţI 281 de parlamentari. Asta pe hârtie, în sală erau în jur de 100. Deputatul PNL Mariana Câmpeanu a fost însărcinată cu prezentarea moţiunii.

"Această moţiune de cenzură este una specială, având în vedere că exprimă nu doar poziţia noastră, a opoziţiei parlamentare, ci se data aceasta, în mod oficial, are şi girul tuturor marilor sindicate şi confederaţii sindicale din Romănia şi a majorităţii confederaţiilor patronale", citea, Câmpeanu, de la tribună.

Între timp, scaunele libere se înmulţeau, parlamentari din ambele tabere părăsind, liniştiţI, sala de plen. Cei care au ales să rămână s-au angajat în discuţii cu colegii sau şi-au găsit alte îndeletniciri.

Câţiva pesedişti de la organizaţia PSD Bucureşti, dirijaţI de Aura Vasile, împart buchete de trandafiri albi femeilor ce s-au sărbătorit cu o zi în urmă. "Ieri le-a dat toată lumea flori", au încercat să se scuze întârziaţii, care au reuşit să învioreze puţin atmosfera.

"A tăia cu neruşinare, pe de o parte din drepturile de asigurări sociale, din cele de asistenţă socială, din salariile şi aşa de batjocură ale etăţenilor români (…) şi a orienta, pe de altă parte, resursele astfel obţinute către firme de stat şi private clientelare reprezintă esenţa politicii guvernamentale PDL, caracterizată prin corupţie, furt, evaziune fiscală, clientelism, restrângerea drepturilor şi libertăţilor democratice ale cetăţenilor", îndeplinea mai departe procedura de citire a moţiunii deputatul liberal.

În sală ministrul Muncii avea ceva de discutat cu deputatul PDL Silviu Prigoană. Peste bancă, liberalul Puiu Haşoti are şi el ceva să-I spună colegului Eugen Nicolăescu.

Soseşte şi Raluca Turcan, se pupă cu Sulfina Barbu şi se aşează lângă ea în bancă. De la prezidiu coboară şi Roberta Anastase care se alătură celor două. Doar finalul moţiunii a pus capăt discuţiilor ca între fete.

×