Deputatii din Comisia juridica s-au dat in spectacol ieri la dezbaterea proiectului Agentiei Nationale de Integritate (ANI). Suparati ca legea este macelarita, reprezentantii Aliantei D.A. au propus ca aceasta sa se numeasca Legea Ciomu.
Coalitia UDMR-PC-PSD-PRM a continuat ieri sa schimbe radical proiectul privind infiintarea ANI, initiat de ministrul Justitiei, Monica Macovei. UDMR a reusit, alineat cu alineat, sa isi impuna amendamentele, unul dintre acestea referindu-se la sesizarea organelor fiscale sau a celor de urmarire penala de catre inspectorul ANI, in situatia in care acesta constata o diferenta de 10.000 de euro intre averea dobandita de un demnitar in timpul mandatului si veniturile realizate. Aceasta modificare si cele ce au urmat i-au nemultumit intr-atat pe democrati si liberali, incat acestia au cerut, la pranz, o pauza, desi se votase continuarea lucrarilor. "Continuati, nu ne deranjeaza, pentru ca proiectul a fost ciopartit in asa fel, incat nu mai are rost sa ne contrapunem in discutiile sterile de aici", a protestat liberalul Cornel Sirbet. "Ceea ce facem noi aici este sa macelarim proiectul", a acuzat si democratul Daniel Buda, cerand pauza pentru a se consulta cu seful de partid daca democratii vor mai participa sau nu la lucrarile comisiei. "Eu nu vad nici un strop de sange aici, nu vad sa se fi macelarit ceva", a replicat peremista Florentina Jipa. PROPUNERE LA SUPARARE. Si mai intrigat, liberalul Petre Ungureanu a propus schimbarea titlului legii din ANI in Ciomu. "Pentru ca toate nenorocirile, uraganele si taifunele poarta nume de femei, atunci o sa facem si noi ANI din ceva feminin in ceva barbatesc si ii zicem Ciomu", a spus ironic liberalul, contrazis insa de pesedistul Eugen Nicolicea, care a punctat ca, dupa stiinta lui, "CIOMU NU A FACUT NIMIC BARBATESC". Dupa pauza obtinuta cu mare tam-tam, democratii au anuntat ca raman la lucrari, dar sedinta a inceput cu un nou scandal din cauza lipsei de cvorum. Presedintele de sedinta, pesedistul Florin Iordache, a propus suspendarea lucrarilor, insa deputatii Aliantei au acuzat ca pesedistii stau pe holuri si nu vor sa intre in sala. "Seamana a smecherie, chemati-va colegii fugari", a sarit liberalul Dragos Ujeniuc, iar Daniel Buda le-a reprosat ca fac acest lucru pentru ca nu au majoritate sa isi treaca amendamentele. Sedinta a fost reluata in cele din urma, nefiind lipsita de schimbul continuu de replici acide intre cele doua tabere.Citește pe Antena3.ro