PSD acuza prefectii PNL-PD ca determina prin presiuni directe sau indirecte demisia functionarilor publici care detin posturi de conducere in administratia locala.
Purtatorul de cuvant al grupului PSD de la Camera Deputatilor, Cristian Dumitrescu, a precizat ca scopul acestor presiuni este "eliberarea a cat mai multor posturi de conducere care sa fie acordate clientelei politice a Aliantei portocalii in semn de rasplata pentru serviciile politice".ACUZATII. Deputatul PSD de Olt Florin Iordache a sustinut ca prefectul acestui judet, Octavian Popescu, face presiuni prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin intermediul presei, ca directorii institutiilor deconcentrate sa-si dea demisia neconditionat. Iordache a spus ca prefectul judetului considera ca filosofia functionarilor de a conduce "nu e compatibila cu filosofia actuala de guvernare", drept pentru care le-a dat acestora un ultimatum de o saptamana ca sa-si dea demisia. In caz contrar, Iordache a sustinut ca prefectul a amenintat ca "nimeni nu va mai ramane in functie". Si deputatul PSD de Hunedoara Ioan Timis l-a acuzat pe prefectul judetului, Cristian Vladu, ca "a avut in mod repetat atitudini publice de hartuire politica, de amenintare si de intimidare la adresa functionarilor publici din judet. El a mai spus ca in aceste zile prefectul s-a intalnit si urmeaza sa se intalneasca cu toti sefii serviciilor deconcentrate din judet "punandu-i in fata alternativei demisie sau demitere".
AUDIERE
|
Ioan Timis crede ca ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, ar trebui sa ceara prefectului ca in activitatea sa "sa se limiteze la competentele legale si sa lase atitudinile politice in seama celor care se ocupa de acest palier". PSD considera ca aceste cazuri trebuie sa fie facute publice pentru ca opinia publica sa fie corect informata. Vasile Blaga este asteptat saptamana viitoare de catre deputatii Comisiei de abuzuri pentru a lamuri sesizarile facute de deputatii din teritoriu privind situatiile create in unele judete unde se exercita de catre prefecti presiuni asupra sefilor serviciilor deconcentrate si a unor functionari publici de a-si prezenta demisiile.
|
Citește pe Antena3.ro