x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Adina Anghelescu : De mulţi ani se vânează capul lui Victor Ponta, ca o pradă mare

Adina Anghelescu : De mulţi ani se vânează capul lui Victor Ponta, ca o pradă mare

05 Iun 2015   •   22:46
Adina Anghelescu : De mulţi ani se vânează capul lui Victor Ponta, ca o pradă mare

Adina Anghelescu, jurnalistul antena3.ro, a explicat că DNA vânează de mulţi ani capul lui Victor Ponta şi a descris exact situaţia României în acest moment.

"Eu mă aşteptam de mult timp să se ajungă aici. De mulţi ani se vânează capul lui Victor Ponta, ca o pradă mare, pescuită din mediul politic. Ce văd eu, ca observator, că se prezintă România. Avem trei puteri în stat, ziceam noi, dar care puteri sunt imixtionate foarte puternic de o structură care face parte din puterea judecătorească. Avem un SRI care s-a implicat în justiţie. Avem un caz, Rarinca, ce a explodat, a fost ca o bombă. Mai avem un preşedinte călător, în loc de un preşedinte jucător. Peste toate acestea, avem punerea sub învinuire a premierului Ponta. Pe de-o parte, preşedintele Iohannis mă întreb de ce nu şi-a dat demisia cât timp a avut scandalul cu ANI, ba chiar a şi candidat la prezidenţiale şi a şi câştigat iar decizia s-a dat după ce dânsul a devenit preşedinte.


Ediţia de vineri a emisiunii "La Ordinea Zilei" a avut ca subiect principal punerea sub urmărire penală pentru premierul Victor Ponta.
 

×