x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Adrian Năstase, pe blog: "Raluca Prună aruncă bomba"

Adrian Năstase, pe blog: "Raluca Prună aruncă bomba"

13 Iun 2016   •   12:00
Adrian Năstase, pe blog: "Raluca Prună aruncă bomba"

<< Schimbare „fundamentala” in ceea ce priveste reducerea pedepselor pentru cartile scrise in penitenciare. Dupa luni de dezbateri publice, dupa comentarii acide, dupa suspendarea prevederilor din legi si regulamente, Raluca Pruna, ministrul justitiei, anunta o schimbare de 180 de grade. In loc de 30 de zile, pentru o lucrare stiintifica, reducerea va fi de numai 20 de zile. Nu 28, nu 24 de zile, ci, fix, 20 de zile. S-a cantarit cu grija cat atarna in balanta justitiei o lucrare stiintifica. In plus, este si o perioada de austeritate, in care munca intelectuala s-a depreciat. Aceasta solutie este, desigur,  mult mai „rationala”  decat cea anterioara care stabilea „cantitatea” de 30 de zile.  Indiferent de amploarea lucrarii, de bibliografia consultata… Oricum, eu ma asteptam din partea unei persoane revoltate de munca intelectuala din penitenciare, sa lase doar munca fizica – motiv de reducere a pedepselor. Asa ca, mai bine mai putin decat niciodata… >> - a scris fostul premier Adrian Năstase, pe blogul său, comentând astfel decizia luată de ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în cazul reducerii pedepselor pentru lucrările științifice scrise în penitenciare.

×
Subiecte în articol: adrian nastase raluca pruna