x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Adrian Năstase şi-a anunţat oficial candidatura la şefia PSD

Adrian Năstase şi-a anunţat oficial candidatura la şefia PSD

04 Feb 2010   •   00:00
Adrian Năstase şi-a anunţat oficial candidatura la şefia PSD

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstas, şi-a anunţat, astăzi, în mod oficial, candidatura pentru şefia partidului. "Da, candidez la preşedinţia PSD", a declarat Năstase, precizând însă că nu doreşte să candideze la următoarele alegeri prezidenţiale.

Adrian Năstase s-a declarat nemulţumit de faptul că, în ultimii ani, PSD a pierdut de cinci ori alegerile.

"Sunt de 20 de ani în acest partid şi mă simt responsabil pentru direcţia acestuia", a afirmat Năstase.



Fostul preşedinte al PSD susţine că obiectivul său îl reprezintă transformarea Partidului Social democrat în cel mai puternic din ţară, în următorii doi ani.

"Partidul în opoziţie trebuie să fie unit, capabil să apere pe oricare membru de partid. (...) Avem nevoie de o democraţie reală, nu de una realizată prin telecomandă", a mai spus Năstase, citat de antena3.ro.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD susţine a vorbit şi despre pierderea alegerilor din ultima perioadă. Potrivit acestuia, principala cauză o reprezintă lipsa capacităţii strategice de gândire.

"Pentru prima dată în istoria PSD, suntem în opoziţie pentru un al doilea ciclu electoral", a precizat social-democratul.

La finalul discursului, Adrian Năstase a dorit să-şi asigure colegii că îi "iubeşte" chiar dacă "nu îl vor vota".

Anunţul privind intrarea în cursa pentru şefia PSD a fost făcut la reuniunea anuală a Consiliului Naţional al PSD, desfăşurată la Palatul Parlamentului. (V.A.)


×
Subiecte în articol: politic