Social-democratul Adrian Ţuţuianu a devenit chestor al Senatului, în urma revocării din această funcţie a lui Paul Stănescu, în prezent ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Senatorul Şerban Nicolae a solicitat completarea ordinii de zi cu o propunere care viza revocarea lui Paul Stănescu din poziţia de chestor al Senatului şi înlocuirea sa cu Adrian Ţuţuianu.
"În urma faptului că a fost învestit ca viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, domnul Paul Stănescu nu mai poate ocupa funcţia de chestor al Senatului", a explicat el.
Numirea lui Ţuţuianu a fost adoptată cu 99 de voturi favorabile şi unul împotrivă.