x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică AHK România: Modificările aduse Codului Penal ar putea avea impact negativ asupra relaţiilor economice româno-germane

AHK România: Modificările aduse Codului Penal ar putea avea impact negativ asupra relaţiilor economice româno-germane

01 Feb 2017   •   18:30
AHK România: Modificările aduse Codului Penal ar putea avea impact negativ asupra relaţiilor economice româno-germane

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) se teme că modificările aduse Codului penal, adoptate marţi, vor avea un impact negativ asupra relaţiilor economice bilaterale româno-germane şi transmit un semnal de nesiguranţă în rândul investitorilor germani. 

"Modificările aduse ieri Codului penal şi Codului de procedură penală prin ordonanţă de urgenţă pune, în opinia companiilor germane din România, sub semnul întrebării voinţa noului Guvern de a continua fără compromisuri lupta împotriva corupţiei. O limitare a principiilor statului de drept şi pericolul reapariţiei corupţiei vor avea evidente efecte negative asupra dezvoltării economice a ţării. Aceste acţiuni transmit un puternic semnal de nesiguranţă în rândul investitorilor germani şi pot influenţa negativ strânsele relaţii economice dintre România şi Germania", se menţionează într-un comunicat al AHK România, remis, miercuri, AGERPRES

Potrivit reprezentanţilor investitorilor germani, România este în pericol de a-şi pierde imaginea pozitivă, "recâştigată cu greu în ultimul an". 

"Acest lucru este cu atât mai regretabil cu cât România îşi slăbeşte astfel poziţia sa ca amplasament investiţional stabil şi de încredere, mai cu seamă în contextul politic delicat la nivel global", se precizează în comunicat. 

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat marţi seara că Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. 

"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi - este vorba de ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 296 Cod penal şi a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă, am făcut şi am pus în concordanţă deciziile Curţii Constituţionale care (...) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a declarat Iordache. 

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanţa oficială a economiei germane şi, totodată, cea mai mare cameră de comerţ bilaterală din România. Înfiinţată în 2002, AHK România numără în prezent peste 550 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. 

Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană. AHK România se implică activ în implementarea sistemului dual de învăţământ după model german şi a înfiinţat platforma atât GreenTech Econet România, cât şi o Curte Permanentă de Arbitraj. AGERPRES

×