x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri dintr-un foc. Cele mai importante evenimente, din punct de vedere politic

Alegeri dintr-un foc. Cele mai importante evenimente, din punct de vedere politic

de Gabriela Antoniu    |    08 Ian 2012   •   21:00
Alegeri dintr-un foc. Cele mai importante evenimente, din punct de vedere politic

Cele mai importante evenimente din punct de vedere politic in 2012 sunt alegerile locale si parlamentare care, in premiera, anul acesta vor avea loc in aceeasi zi, in noiembrie, ca urmare a asumarii raspunderii Guvernului pe legea de comasare a celor doua scrutine. Un alt eveniment important va fi re­vi­zuirea Constitutiei si adoptarea acesteia prin referendum national.

Dupa consultarile cu partidele parlamentare din 14 decembrie 2011, pre­se­dintele Basescu a declarat ca, in cazul in care se va proba ca va fi necesara re­vi­zu­i­rea Constitutuiei pentru introduce­rea prevederilor acor­dului european de guvernanta fis­ca­la, aceasta se va face in timp util. De asemenea, seful sta­tului a spus ca exista controverse intre partide pri­v­ind organizarea referendumului de mo­dificare a Constitutiei o data cu ale­gerile locale si parlamentare din 2012, el precizand ca va raspunde solicitarii de a ajuta partidele sa stea la masa pentru a stabili data aces­tuia.

Pe langa prezenta la un posibil referendum national, romanii ar mai putea fi chemati anul acesta si la re­ferendumuri locale daca actuala Pu­tere va decide sa se faca reorganiza­rea administrativ-teritoriala a tarii pana la alegerile din noiembrie. Astfel de referendumuri au mai fost pla­nificate si anul trecut in unele judete care ar urma sa fie desfiintate prin co­ma­sa­rea lor in regiuni. Un astfel de referendum nu a avut loc decat in Constanta, in alte judete deciziile de convocare fiind atacate de Prefectura sau amanate. O alta controversa este legata de ex­pirarea la 12 februarie a mandatului lui Da­niel Morar la sefia DNA.

Anul trecut in noiembrie, presedintele Basescu de­clara la TVR ca do­reste sa ii ceara pro­curorului gene­ral, Laura Codruta Kovesi, prelungi­rea cu sase luni, pana la raportul C­o­­misiei Europene din vara, a mandatului lui Morar. Modul prin care se­ful statului vede posibila prelungi­rea mandatului lui Morar este in­te­ri­­matul pe o perioada de sase luni, insa po­si­bi­li­tatea legala este delegarea aces­tuia la conducerea DNA. Ba­ses­cu a mai spus ca un alt conside­rent pentru care doreste prelungirea mandatului lui Daniel Morar este de a ins­­tala toata echipa de conducere a DNA in acelasi timp. "As vrea sa ex­pi­re si mandatele adjunctilor, astfel in­­cat noul procuror-sef de la DNA sa poata sa propuna prin CSM, prin MJ si sa ajunga la mine desemnarea unei echipe, nu a unui singur om. Pro­­­curor-sef plus adjunctii, asta ar fi ide­e­a – obiectiv pe care-l urmaresc si la Parchetul General", a spus Basescu.

Cele mai importante evenimente in 2012
1 februarie – incepe penultima sesiune ordinara a actualului Parlament;
12 februarie – expira mandatul lui Daniel Morar de procuror-sef al DNA;
1 iunie – intra in vigoare noul Cod de Procedura Civila;
29 iunie – se incheie penultima sesiune ordinara a actualului Parlament;
3 septembrie – incepe ultima sesiune ordinara a actualului Parlament;
2 octombrie – expira mandatul Laurei Codrutei Kovesi de procuror general al Romaniei;
noiembrie – au loc, in aceeasi zi, alegerile locale si parlamentare. Sunt alesi primarii, presedintii de consilii judetene, consilierii locali, deputatii si senatorii. Incepand cu aceste alegeri locale, se aplica legea privind alegerea primarilor dintr-un singur tur, cu exceptia situatiilor de balotaj. Pana la alegerile din acest an, primarii erau alesi in doua tururi. Si presedintii de consilii judetene sunt alesi intr-un singur tur;
decembrie – intrunirea noului Parlament si investirea noului Guvern, a noilor primari si a noilor sefi de consilii judetene.

×
Subiecte în articol: politica