x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALEGERI LOCALE 2016. Traian Băsescu: "Am votat pentru oameni politici noi"

ALEGERI LOCALE 2016. Traian Băsescu: "Am votat pentru oameni politici noi"

05 Iun 2016   •   18:33
ALEGERI LOCALE 2016. Traian Băsescu: "Am votat pentru oameni politici noi"

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, speră ca alegerile locale de duminică să fie momentul în care electoratul din România, având ştampila în mână, va elimina partidele şi candidaţii care au dosare penale.

"Am votat pentru ceea ce susţin de mulţi ani - pentru oameni politici noi, pentru un partid nou, care să nu fie afectat de problemele binecunoscute ale tranziţiei. Sper foarte mult că aceste alegeri locale vor fi momentul în care electoratul din România, având ştampila în mână, va elimina partidele şi candidaţii care au dosare penale. Altfel, toată lumea ţipă 'jos corupţii'. Astăzi au ştampila în mână. Îi pot pune ei jos", a declarat Traian Băsescu, după ce şi-a exprimat opţiunea de vot la Secţia nr. 348 de la Colegiul Economic "A. D. Xenopol".

Preşedintele PMP a adăugat că sunt foarte mulţi candidaţi la funcţiile de primar care "au dosare penale". "Este momentul ca românii să spună ei 'stop'", a spus Băsescu.

Întrebat dacă este mai greu să aibă emoţii pentru un candidat pe care îl susţine sau ar fi avut mai multe emoţii dacă ar fi candidat el, preşedintele PMP a spus: "E mult mai greu să fii tu candidat, o să fiu foarte sincer".

Traian Băsescu a precizat că nu regretă că nu a candidat.

Fostul şef al statului a venit la vot însoţit de soţia sa Maria Băsescu.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: traian basescu alegeri locale