x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri prezidențiale 2019. Reprezentanta unei comisii de votare a fost fotografiată în timp ce dormea în secție

Alegeri prezidențiale 2019. Reprezentanta unei comisii de votare a fost fotografiată în timp ce dormea în secție

10 Noi 2019   •   18:50
Alegeri prezidențiale 2019. Reprezentanta unei comisii de votare a fost fotografiată în timp ce dormea în secție
Sursa foto: Victor Stroe

Reprezentanta unei comisii de votare din judeţul Gorj a fost fotografiată de un alegător, duminică, în timp ce dormea într-o secţie din Târgu-Jiu. „Pentru 1.700 lei merită să dormi!”, este mesajul lui Nick Radu, cel care a postat fotografia pe pagina sa de Facebook, potrivit Antena 3.

De asemenea, și în Galați au fost trei incidente înregistrate până acum la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi şi Poliţia a deschis dosare penale în două cazuri, pentru fraudă la vot.

Reprezentanţii BEJ Galaţi au declarat că este vorba despre o femeie care s-ar fi filmat în cabină votând şi care ulterior a postat imaginile pe o reţea de socializare şi de doi bărbaţi - unul de 38 de ani, din municipiul Galaţi, care a votat la secţia nr. 74 şi un deţinut din Penitenciarul Galaţi, în vârstă de 32 de ani, care a votat prin intermediul urnei mobile - care au votat deşi aveau acest drept suspendat prin decizii ale instanţelor de judecată.

×
Subiecte în articol: Alegeri prezidențiale 2019