UPDATE:Premierul Ludovic Orban a primit, luni, rezultatul testului pentru COVID-19. Acesta este negativ. Orban s-a testat după ce a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv.
Știre inițială
Guvernul a anunțat că premierul Ludovic Orban și-a suspendat întâlnirile de azi. Orban va efectua un test pentru noul coronavirus pentru că s-a aflat în aceeași platou de televiziune cu o persoană confirmată cu Covid-19.
Potrivit informaţiilor obţinute de Adevărul este vorba de participarea de marţi de la emisiunea jurnalistului Silviu Mănăstire de la B1 TV. Mănăstire a fost confirmat duminică seară pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2.
"Participarea premierului Ludovic Orban la evenimentele programate în cursul zilei de astăzi, 5 octombrie a.c., a fost suspendată urmare a faptului că una din persoanele alături de care s-a aflat în aceeași platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv, duminică, la testul pentru noul coronavirus.
Premierul Ludovic Orban a solicitat în această dimineață efectuarea unui test la cerere pentru noul coronavirus. Premierul nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus. Până la primirea rezultatului, premierul a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane", anunţă Guvernul.