Senatorii și deputații Puterii au prins gustul comisiilor de anchetă și au aprobat, la foc automat, înfiinţarea mai multor foruri de acest gen, care vor activa în sesiunea de toamnă. Plenul reunit a decis ieri şi prelungirea cu 60 de zile a activităţii „Comisiei Andronic” - forul care a concluzionat că prezidenţialele din 2009 au fost fraudate de Tra-ian Băsescu şi Guvernul Boc.
Activitatea Comisiei care a anchetat „cina cea de taină” din sufrageria Generalului Oprea a fost prelungită cu 60 de zile, au decis aleşii în şedinţa de ieri a plenului reunit. PNL, USR şi PMP au votat împotriva acestei decizii. Prelungirea mandatului a fost motivată „având în vedere complexitatea activității comisiei”, dar și faptul că ancheta parlamentară a fost blocată prin refuzul procurorului general Augustin Lazăr de a trimite dosarul clasat privind scrutinul din 2009 și prin faptul că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi , a refuzat să lămurească dacă a fost sau nu acasă la Gabriel Oprea în seara de 6 decembrie 2009. Birourile permanente reunite ale celor două Camere au mai aprobat, ieri, înfiinţarea altor două comisii de anchetă, la solicitarea PSD-ALDE: una care să verifice activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), mai precis scumpirea preţului la energie din ultima perioadă, şi alta privind arhiva SIPA, fostul serviciu secret al Ministerului Justiţiei.
PSD s-a inspirat din Băsescu
Parlamentul a aprobat ieri şi înființarea unei comisii speciale care să lucreze la punerea în acord a Codurilor penale cu ultimele decizii ale Curții Constituționale. Inițial, ideea unei astfel de comisii le-a aparținut parlamentarilor PMP, în luna martie, însă aceștia și-au retras propunerea, considerând că nu mai este de actualitate având în vedere că ministrul Justiției şi-a asumat personal un proiect de modificare a legislaţiei penale în acord cu deciziile CCR. Cu toate acestea, PSD şi ALDE au preluat din mers ideea brevetată de Traian Băsescu, astfel că acest for a primit girul majorităţii. Raluca Turcan (PNL) a susţinut în plen că înfiinţarea acestei comisii reprezintă o recunoaştere a faptului că ministrul Justiţiei „nu şi-a făcut datoria”, iar majoritatea parlamentară a dat, indirect, „un vot de blam” la adresa lui Tudorel Toader.
Propunerea USR, respinsă
În schimb, majoritatea PSD-ALDE a respins propunerea USR privind constituirea unei comisii de anchetă privind votul de la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Au fost 46 de voturi „pentru”, 279 „împotrivă” şi 38 de abţineri. „Există din înregistrările video care au fost făcute suspiciuni de furt în Palatul Parlamentului. Numărul celor care au votat este mai mic decât numărul total de voturi”, a acuzat senatorul USR Mihai Goţiu.
Sorin Grindeanu, audiat la DNA
Fostul premier Sorin Grindeanu a fost audiat, ieri, mai bine de trei ore, la DNA, însă a refuzat să precizeze în ce dosar l-au citat procurorii. „Calitatea mea este cea de martor. Amănunte din dosar nu pot să comunic. Nu cred că trebuie să surprindă pe niciun om de bună-credinţă în momentul în care este chemat ca martor să spună ceea ce ştie şi să spună adevărul. Am spus ceea ce ştiam şi eu”, a declarat Grindeanu, la ieşirea din sediul DNA. El a mai spus că relaţia sa cu Liviu Dragnea „nu este una de iubire”, însă şi-ar dori să fie reprimit în PSD.