Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat vineri că Opoziţia a obţinut o victorie de etapă la dezbaterile pe legile Justiţiei prin reglementările privind numirea procurorilor şefi şi a afirmat că toate amendamentele care pot modifica substanţial legislaţia ar putea fi adoptate în plenul Parlamentului.
"Aş spune că e o victorie de etapă a PNL şi a Opoziţiei în general sau o victorie a raţionalului din sala asta, pentru că, practic, a rămas reglementarea din legea actuală. Eu nu pot însă să zâmbesc şi nu vreau să mă bucur deloc pentru că toate amendamentele despre care aţi auzit că ar fi putut să modifice substanţial legea au rămas la amendamente respinse. Într-un limbaj cât se poate de comun, asta înseamnă că se pot face modificări în plenul Parlamentului, astfel încât preşedintele României să fie scos de tot, definitiv, din procedura de numire a procurorilor şefi", a spus Alina Gorghiu la Palatul Parlamentului la finalul şedinţei Comisiei parlamentare speciale pentru Legile Justiţiei.
Ea a adăugat că în modificările privind Statutul judecătorilor şi procurorilor discutate la comisia specială "sunt multe alte necorelări".
"Evident că sunt aspecte în continuare de neconstituţionalitate în modificările făcute cel puţin în ultimele zile. Ne vom gândi foarte clar cum le sumarizăm astfel încât să putem să atacăm la Curtea Constituţională modificarea pe legea 303. Luni subiectul la comisie va fi legat de răspunderea magistraţilor, unde iarăşi vom avea o multitudine de opinii şi veţi vedea atunci poziţia PNL. (...) Ce m-a surprins însă este că CSM a venit cu nişte propuneri nu chiar bune pentru sistemul judiciar, dar nu am să critic CSM acum, cred că e mai important că s-a ajuns la un text civilizat. Curtea Constituţională vede cum am susţinut şi noi, şi anume că scoaterea preşedintelui din procedura de numire a procurorilor cu funcţii înalte înseamnă golirea de conţinut a atribuţiilor preşedintelui, motiv pentru care sunt convinsă că şi cei din majoritatea parlamentară au acceptat până la urmă varianta pe care o propunem noi", a concluzionat ea.
Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a decis vineri că numirea în funcţiile de procuror general, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism va fi făcută de preşedintele României la propunerea ministrului Justiţiei, menţinând forma actuală a Statutului judecătorului şi procurorului. AGERPRES