Prim-vicepreşedintele Organizaţiei de Femei a PNL, Andreea Paul, spune că PNL este partidul parlamentar în care "nicio femeie nu conduce o comisie parlamentară" din cele nouă atribuite la nivelul Parlamentului.
"PNL este partidul parlamentar în care nicio femeie nu conduce o comisie parlamentară, din cele nouă comisii atribuite: 4 la Camera Deputaţilor şi 5 la Senat, deşi 16% dintre aleşii parlamentari liberali sunt de genul feminin (jumătate din ţinta asumată public înainte de alegeri). PSD are, USR are, chiar şi UDMR a ajuns să aibă doamne parlamentare care conduc comisiile de specialitate ca preşedinte. Organizaţia de Femei a PNL nu poate fi de acord cu o abordare atât de grav dezechilibrată", susţine aceasta într-un comunicat de presă, remis sâmbătă AGERPRES.
Andreea Paul consideră că femeile din PNL trebuie să fie preţuite pentru munca şi competenţa lor reală.
"Suntem partidul care a iniţiat proiectul de lege pentru egalitatea reală de şanse între femei şi bărbaţi la accesul în funcţii publice şi este inadmisibilă această eroare. Vorbele trebuie obligatoriu dublate de fapte. Este de neînţeles o astfel de eroare când lider interimar şi de grup parlamentar este tocmai o femeie şi te-ai aştepta la prevalarea criteriului meritocraţiei pe care îl clamăm mereu. De ce nu se întâmplă asta? Din cauza fricii de competiţie", afirmă aceasta.
Prim-vicepreşedintele OFPNL adaugă că "fuga de competiţie internă a adus căderea PNL".
"Liderii slabi evită concurenţa prin anularea competiţiei, acordă stimulente pentru a redistribui puţina putere politică pe care o au, mai curând decât pentru a produce putere nouă de opoziţie. Ei au favorizat căderea PNL, status quo-ul, şi nu ceea ce e nou, competitiv în faţa electorilor. Dar tot PNL poate induce schimbarea, soluţii la dilemele politice, parlamentare, economice şi sociale apărute prin alegeri interne urgente şi prin asumarea reală a meritocraţiei, a egalităţii de şanse şi a concurenţei pentru ca PNL să redevină competitiv politic şi electoral. Pasivitatea membrilor liberali care văd şi înţeleg realitatea nu este o soluţie. Reactivarea mişcării liberale trebuie să înceapă chiar acum, cu argumente şi cu fapte", conchide Andreea Paul, potrivit sursei menţionate.
Sursa - AGERPRES