x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Am convenit informal să îl propunem pe Rareş Bogdan pentru şefia TVR

Antonescu: Am convenit informal să îl propunem pe Rareş Bogdan pentru şefia TVR

de Mediafax    |    16 Dec 2013   •   17:56
Antonescu: Am convenit informal să îl propunem pe Rareş Bogdan pentru şefia TVR

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că au existat unele discuţii informale pentru ca omul de televiziune Rareş Bogdan să fie propus pentru şefia TVR.

Liderul PNL a afirmat că mai rămâne un subiect în discuţie validarea propunerii PNL pentru şefia TVR la nivelul Parlamentului, în persoana lui Rareş Bogdan. El a menţionat că subiectul susţinerii lui Rareş Bogdan la şefia TVR a fost discutat între liderii USL.

"În legătură cu televiziunea, au existat nişte discuţii şi se convenise, de principiu şi din nou informal, nu printr-o vreo decizie a USL, să propunem pe omul de televiziune, pe omul de presă, Rareş Bogdan", a spus Antonescu.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat luni, la finalul reuniunii grupului senatorilor PSD, că partidul pe care îl conduce nu va face o propunere pentru şefia TVR, afirmând că aşteaptă propunerea din partea PNL.

Premierul Victor Ponta a fost întrebat dacă social-democraţii vor avea o nominalizare la şefia TVR. "Noi nu facem nicio nominalizare la TVR", a răspuns Ponta.

Ulterior, el a fost întrebat dacă PSD nu îl va nominaliza pe Valentin Nicolau pentru a conduce interimar TVR. "Nu, aşteptăm propunerea colegilor liberali şi după aceea discutăm", a mai spus Ponta. Liderul PSD a admis, totuşi, că la nivelul partidului s-a discutat despre varianta propunerii lui Nicolau.

Surse politice au declarat, luni, că PSD îl va susţine la şefia TVR pe Valentin Nicolau în Comisiile de Cultură.

Printre numele vehiculate anterior pentru şefia TVR se numărau Rareş Bogdan şi Niels Schnecker, după ce, marţi, Claudiu Săftoiu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte-director general al TVR.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că o eventuală nominalizare a unui candidat pentru funcţia de preşedinte director-general al SRTv de către PSD ar însemna "o încălcare a unor înţelegeri care s-au făcut în baza algoritmului". 

×
Subiecte în articol: sefia tvr rares bogdan crin antonescu