x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Băsescu dezinformează şi în privinţa raportului LIBE. Acesta nu priveşte România!

Antonescu: Băsescu dezinformează şi în privinţa raportului LIBE. Acesta nu priveşte România!

14 Ian 2014   •   22:20
Antonescu: Băsescu dezinformează şi în privinţa raportului LIBE. Acesta nu priveşte România!

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a acuzat marţi seară pe şeful statului că a dezinformat "naţiunea română" şi a precizat că, în mod contrar celor afirmate de Traian Băsescu, raportul Comisiei LIBE din Parlamentul European nu se aplică României, care este deja monitorizată prin MCV.

 Antonescu a susţinut că "Traian Băsescu a dezinformat naţiunea română" în ceea ce priveşte decizia Comisiei LIBE din Parlamentul European.

"Este o minciună fără precedent ca domnul Băsescu să prezinte acest lucru ca vizându-i. Realitatea este simplă şi se poate verifica, în Comisia LIBE a Parlamentului European s-a votat un raport care a fost votat în comisie şi care urmează la începutul lui februarie să fie supus plenului, un raport care nu priveşte nici România nici vreo altă ţară, un raport care să ceară verificarea în toate ţările UE a modului în care sunt respectate criteriile de la Copenhaga", a declarat Antonescu.

El a susţinut că raportul LIBE nu se poate referi şi nu se referă la România deoarece ţara noastră se află deja în Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi se află sub monitorizare.

Liderul PNL a menţionat că iniţiativa aparţine unui europarlamentar liberal belgian şi a fost susţinută şi de reprezentanţii PNL şi PSD, tocmai pentru ca România să nu fie tratată cu o măsură diferită faţă de alte ţări UE. Antonescu a susţinut că PPE a votat împotriva documentului deoarece prima ţară care ar fi fost vizată este Ungaria, al cărui prim-ministru este Viktor Orban, membru al PPE.

×